Cum arată și cu ce se ocupă Gesine, sora actriței Sandra Bullock. Este celebră în domeniul televiziunii

Pe Sandra Bullock o știe toată lumea prin prisma rolurilor pe care le-a jucat, dar a venit momentul să descoperim mai multe despre sora ei, Gesine.

Pe Sandra Bullock o știe deja toată lumea din filme precum Gravity și The Proposal. Însă cum arată și cu ce se ocupă Gesine Bullock-Prado, sora ei mai mică?


Sandra Bullock a fost recent la premiera filmului The Lost City, în care joacă alături de Channing Tatum, Daniel Radcliffe și Brad Pitt. Evenimentul a avut loc la Los Angeles, iar actrița nu a venit singură pe covorul roșu, ci a fost însoțită de către sora ei, Gesine Bullock-Prado, în vârstă de 52 de ani. 


În timp ce Sandra Bullock și-a consolidat un nume în actorie, Gesine Bullock-Prado s-a orientat către un alt domeniu, mai precis gastronomia. A pășit în această lume după ce nu s-a mai aflat în administrația companiei de producție pe care ea și sora ei, Sandra, au lansat-o în 1995, Fortis Films. Printre filmele pe care le-au produs se numără Hope Floats, Practical Magic și Miss Congeniality. În timp ce lucra în cadrul companiei de producție, l-a cunoscut și pe cel care i-a devenit soț, Raymond Prado. Cei doi s-au căsătorit în anul 1999, la casa Sandrei din Austin, Texas.

În anii 90, Gesine Bullock-Prado a absolvit Southwestern Law School, iar la vârsta de 27 de ani s-a alăturat Baroului de Stat din California. Încă de atunci, era pasionată de panificație și patiserie.

Chiar dacă a lucrat ca avocată și a fost președinta companiei de producție Fortis Films, aceste lucruri nu i-au adus fericire. După ce mama ei a murit în 2000, Gesine s-a reîntors la pasiunea ei, și anume patiseria, și a fost pregătită să facă o schimbare radicală în viața ei. „Am fost cu ea când a murit. Mi-am dat seama că nu îmi plăcea ceea ce făceam la slujba mea', a declarat Gesine pentru The Guardian.


În 2004, Gesine Bullock-Prado și soțul ei, Raymond Prado, s-au mutat în Vermont. A deschis o brutărie, Gesine Confectionary, în Montpelier alături de sora ei, a cărei activitate a durat din 2005 până în 2008.

Gesine Bullock-Prado a pus bazele unei școli numite Sugar Glider Kitchen, care oferă cursuri de panificație. A publicat șase cărți, predă cursuri de panificație și a avut diverse apariții televizate. Spre exemplu, în 2019, a apărut alături de sora ei, Sandra Bullock, în emisiunea Today. 


Gesine Bullock-Prado a fost și jurată în mai multe show-uri de gătit, precum Best Baker in America, Beat Bobby Flay, Christmas Cookie Challenge și Worst Cooks. Timp de două sezoane, Gesine a fost gazda unei emisiuni, Baked in Vermont.

În ceea ce privește relația dintre Sandra Bullock și sora ei, Gesine, cele două sunt acum apropiate, însă nu întotdeauna au fost așa.

„Am fost crescute într-un mod atât de neobișnuit încât am fost învățate să fim persoane relativ retrase. Suntem apropiate. Dar când ești foarte discret, familia devine din ce în ce mai importantă. Membrii familiei devin singurele persoane față de care îți dorești să împărtășești anumite lucruri. Din cauza diferenței de vârstă, a fost imposibil să fim prietene atunci când era mai mici. (…) Abia când am ajuns la liceu am devenit cu adevărat apropiate', a mai povestit Gesine Bullock-Prado pentru The Guardian. 


Citește și:
Nicolas Cage a dezvăluit ce nume a ales pentru copilul pe care îl așteaptă cu cea de-a cincea soție

Foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people