Natalia Oreiro a fost una dintre cele mai iubite actrițe de telenovele ale anilor 90, atunci când genul se afla la apogeu și când a avut, și în România, o incredibilă popularitate. Rolul ei din „Înger sălbatic', în care juca o tânără atipică, băiețoasă, dar care totuși se încadra perfect în stereotipul multor telenovele în care o fată săracă se îndrăgostește de un tânăr bogat, căruia reușește să-i transforme viziunea despre viață, i-a adus un succes uriaș.
La 20 de ani de la încheierea serialului și la vârsta de 44 de ani, Natalia Oreiro se bucură în continuare de o mare popularitate. Pe numele ei complet Natalia Marisa Oreiro Iglesias, actrița din Uruguay s-a născut în 1977 în Montevideo, și și-a început cariera inițial ca fotomodel. La vârsta de 16 ani era deja populară și jucase în multiple reclame, iar rolul Milagros din „Înger sălbatic' a venit și cu debutul ei în muzică, Oreiro interpretând și piesa „Cambio Dolor', de pe genericul serialului.
În urmă cu 13 ani, Natalia Oreiro a decis să renunțe la telenovelele care i-au adus succesul și să se concentreze mai degrabă pe filme artistice și pe cariera muzicală, iar din 2001 este căsătorită cu muzicianul argentinian Ricardo Mollo, cu care are un fiu, Merlin, în vârstă de 9 ani.
Natalia Oreiro s-a aventurat și în lumea designului de modă, dar s-a și implicat în multiple cauze sociale, cele mai notabile fiind acțiunile sale în beneficiul unor organizații precum Greenpeace și UNICEF, pentru aceasta din urmă fiind ambasadoare pentru Argentina și Uruguay încă din septembrie 2011.
Cariera ei este una impresionantă – înainte de a renunța la lumea telenovelelor, Natalia Oreiro a jucat în Sos mi vida împreună cu Facundo Arana, partenerul ei din „Înger sălbatic', iar serialul a ajuns cel mai urmărit din Argentina din toate timpurile. În 2008 a jucat în „Amanda O', primul serial de televiziune din Argentina creat pentru internet. În 2012 a jucat în „Clandestine Childhood', a cărui acțiune are loc în timpul ultimei dictaturi din Argentina, film care a fost propunerea țării la Oscarul din 2013 și rol care i-a adus numeroase premii. Iar în cariera muzicală a obținut succesul cu turneul Nasha Natasha, care a avut o mare popularitate în Rusia, unde a susținut 34 de spectacole.
Citește și:
Lady Gaga dezvăluie că a rămas însărcinată la 19 ani, după ce a fost violată și ținută captivă
Foto: Instagram