Cum arată Camille Rose Gottlieb, nepoata lui Grace Kelly care i-a moștenit legendara frumusețe?

Camille Rose Gottlieb poate că nu e la fel de cunoscută și admirată de public precum bunica ei, legendara Grace Kelly, sau ca mama ei, Stéphanie de Monaco, dar cu siguranță a moștenit trăsăturile lor remarcabile.

Camille Rose Gottlieb este nepoata legendarei Grace Kelly și fiica lui Stéphanie Marie Elisabeth Grimaldi, cunoscută mai ales ca Stéphanie de Monaco, și este singura dintre descendenții monarhiei din micul regat care a moștenit nu doar rangul, ci și frumusețea bunicii sale, cea care a îndeplinit fanteziile tuturor admiratoarelor sale ce o văzuseră pe marele ecran atunci când, în 1956, s-a căsătorit cu prințul Rainier, devenind la rândul său o prințesă. Dincolo de astfel de basme cu iz de Hollywood (deși povestea despre cum Olivia de Havilland i-a adus împreună pe cei doi e fabuloasă), felul în care tânăra în vârstă de 23 de ani se aseamănă cu bunica ei nu poate fi negat.

Camille Rose Gottlieb este fiica lui Stéphanie Marie Elisabeth Grimaldi, cea mai tânără dintre copiii lui Grace Kelly, și e rezultatul unei relații care nu a fost niciodată oficializate, cu bodyguard-ul Jean-Raymond Gottlieb. Ca urmare a scandalului iscat de faptul că prințesa Stéphanie a avut o relație cu un bodyguard, acesta nici nu a fost trecut în certificatul de naștere al fiicei sale. Camille are doi frați mai mari, din căsătoria mamei sale cu Daniel Ducret, iar datorită faptului că a provenit dintr-o relație neoficializată, ea nici măcar nu se află în linia de ascensiune la tron și nu este considerată, deci, membră cu drepturi depline a familiei regale.

CONȚINUT VIDEO ELLE

Cu toate acestea, Camille Rose Gottlieb are o relație foarte bună cu ambii părinți, fără de care, a declarat la un moment dat, nu ar putea să trăiască. Camille a declarat, de asemenea, că deși nu și-a cunoscut niciodată faimoasa bunică, care a decedat într-un tragic accident de mașină în 1982, se simte flatată de comparațiile cu acestea, care apar de fiecare dată când postează câte o fotografie pe Instagram. „Am fost foarte onorată când mi s-a spus despre asemănarea cu bunica mea, Prințesa Grace. De fiecare dată când mama îmi povestea despre ea, îmi spunea ce femeie extraordinară și ce mamă exemplară a fost.”

Camille Rose Gottlieb a moștenit, se pare, și înclinațiile caritabile ale bunicii sale. În 2017, aceasta a fondat Be Safe Monaco, o organizație care își propune să îi facă pe oameni conștienți de pericolele consumului de alcool la volan. „Nu beau, nu este pentru mine, nu îmi place. Urăsc ideea de a pierde controlul.”, declara aceasta.

Citește și:
Cher arată fantastic și se bucură din plin de vacanța în Italia, iar aceste imagini sunt dovada

Foto: arhiva ELLE; Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din video