Kitty Cepraga, cunoscută încă din adolescență, când făcea parte din proiectul Școala vedetelor, și-a petrecut pandemia în România și se pregătește acum de reîntoarcerea în Italia.
Kitty Cepraga, pe numele ei real Kristina Cepraga, a fost în urmă cu aproape două decenii o figură celebră în România. Ea a debutat în lumina reflectoarelor în proiectul de televiziune de uriaș succes Școala vedetelor, unde i-a avut alături și pe alți artiști care au continuat să aibă cariere notabile, precum Călin Goia sau Adrian Despot. Tot această emisiune a fost și cea care, în adolescență, i-a deschis gustul pentru scenă, urmând cursurile facultății de teatru ulterior și absolvind în 2004, când s-a și mutat în Italia.
Primul rol notabil al lui Kitty Cepraga a venit în filmul Unknown Beyond, dar a mai jucat și în Moștenirea, Gun of the Black Sun sau Botticelli Murders, dar cariera ei a inclus și un hov de VJ la postul MTV. Azi, Kristina Cepraga are o fiică, Aurora-May Jacquelin, din căsătoria cu James Goodwin.
Recent, Kitty Cepraga, reîntoarsă în țară anul trecut, înainte ca România să intre în stare de urgență, a fost invitată în emisiunea lui Cătălin Măruță de la PRO TV, unde a vorbit despre planurile sale, dar și despre relația pe care o are cu fiica sa, alături de care și-a petrecut ultimul an în țară. „Noi am venit în primele zile din luna martie în vizită la bunici, pentru două săptămâni, şi iată că a venit toată drama asta mondială peste noi şi lockdown-ul implicit, drept urmare am rămas în România, a fost destul de ciudat. Am fost, totuşi, privilegiate, pentru că am stat la curte, am fost răsfăţate cu mâncăruri minunate în fiecare zi…”, povestea aceasta anul trecut pentru OK Magazine.
Acum, Kitty Cepraga a mărturisit că și-ar mai dori un frate pentru fiica ei: „Eu am un frate. Mi-ar plăcea să aibă o sora sau un frate. Eu sunt norococoasă, că nu am avut bone în Italia, copilul ăsta a fost tot timpul cuminte. A învățat și limba română pe lângă italiană.”
Kitty Cepraga a și anunțat că urmează să se întoarcă în Italia să lucreze la un proiect. „Acum merg pentru prima dată să filmez în Italia. Sunt ocupată în campanii umanitare în Italia care luptă împotriva rasismului. Sunt fericită să fiu producător și în muzică, nu numai în scurtmetrajele mele.”
Anul trecut, Kitty Cepraga povestea pentru OK și că nu exclude posibilitatea de a reveni definitiv în România:
„Este prima dată în viaţa mea, de când am devenit mamă, când iau în calcul o astfel de posibilitate. Dar nu e simplu, pentru că asta mică s-a născut la Roma, limba ei principală e italiana, la grădiniţă vorbeşte în italiană şi engleză, cu tatăl ei vorbeşte în italiană şi franceză. Româna am neglijat-o, dar nu din snobism, ci pur şi simplu pentru că am considerat că era prea multă informaţie pentru ea. Totuşi, în ultimele patru luni de când suntem în România, a învăţat şi româna. Eu aveam o fobie legată de întoarcerea în România, de teamă că nu ştiam ce să fac cu şcoala copilului, dar iată că acum am depăşit această frică. Dacă găsesc aici o şcoală în care să se simtă ea bine şi înţeleasă, totul e OK.”
Foto: pagina de Facebook Kristina Cepraga