Cum a sărbătorit Zanni după ce a câștigat Survivor România 2021

Zanni este câștigătorul competiției Survivor România 2021 și al premiului în valoare de 50.000 de euro.

Cum a sărbătorit Zanni după ce a câștigat Survivor România 2021

Zannidache Edmond Hubert, sau Zanni, cum este cunoscut publicului, a câștigat Survivor România 2021, celebrul show care s-a desfășurat în Republica Dominicană și a fost difuzat pe Kanal D. El a făcut parte din echipa Faimoșilor, iar după mai bine de șase luni intense și pline de provocări în competiție, a plecat acasă cu premiul în valoare de 50.000 de euro. 

După ce a fost desemnat câștigătorul Survivor România 2021, Zanni a sărbătorit această victorie în compania celorlalți colegi care au participat în competiție, cum ar fi Ștefan Ciuculescu, Cucu de la Noaptea Târziu, Raluca Dumitru, dar și Ana Porgras, cea care a făcut public un video pe contul ei de Instagram, în care Zanni cântă și dansează pe piesa sa numită „Senzație.”


În finala Survivor România 2021 au ajuns Zanni, Marius Crăciun și Andrei Dascălu. Publicul l-a ales, prin intermediul voturilor, pe Zanni drept câștigătorul competiției.

Zanni a făcut și primele declarații după ce a fost făcut anunțul că el a câștigat trofeul și marele premiu în valoare de 50.000 de euro. „De emoție am transpirat. E foarte greu trofeul. E cel mai greu trofeu. Trebuie să recunosc că i-am simțit pe oameni foarte aproape de mine. Am avut foarte multe emoții, dar nu de frică. Au fost emoții de bucurie, pentru că simțeam acest moment și emoțiile erau foarte mari, pentru că nu prea știu cum să-mi arăt recunoștința. Dar recunoștința mea o s-o vedeți în toată energia mea și toată atitudinea mea de acum încolo. Vă mulțumesc din tot sufletul meu nu că ați pierdut timpul, că l-ați câștigat alături de mine”, a spus Zanni, câștigătorul Survivor România 2021.

De asemenea, Zanni a vorbit și despre ceea ce va face cu banii câștigați în urma competiției. El le-a transmis și un mesaj celor care și-au arătat sprijinul față de el pe tot parcursul show-ului. „Visul meu era să îmi iau un apartament, vreau să mă mut de la cămin. Cu acest premiu o să fac, mă gândesc cum intru în apartament, cum îl mobilez. Vreau să le spun oamenilor de acasă că viața e o comedie pentru mine. Așa am reușit să evoluez în viață, râzând. Sunt miștocar, dar și serios. S-a terminat ce a fost mai greu, mergem la petrecere. Mulțumesc că m-ați susținut, fără voi nu aș fi putut. Toți cei de acasă să râdă mult și voi decideți ce este în viață greu și ce este ușor. E important să rămâi pozitiv, să te distrezi, să râzi, pentru că tot ce meriți va veni.”

Citește și:
Dana Rogoz, declarații emoționante despre moartea tatălui ei

Foto: Instagram Survivor Romania

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people