Cum a sărbătorit Madonna ziua tatălui său în vârstă de 90 de ani

Tatăl Madonnei a împlinit săptămâna aceasta 90 de ani și a avut parte de o reuniune de familie specială.

Cum a sărbătorit Madonna ziua tatălui său în vârstă de 90 de ani

Tatăl Madonnei a împlinit săptămâna aceasta 90 de ani. Cu această ocazie, artista i-a făcut acestuia o vizită specială împreună cu cei șase copii ai săi, Lourdes Leon, 24 de ani, Rocco Ritchie, 20 de ani, David Banda, 15 ani, Mercy James, 15 ani și gemenele Stella Ciccone și Estere Ciccone, 8 ani.  Cei opt au sărbătorit la vinăria tatălui Madonnei din Michigan, Ciccone Vineyard & Winery.

Artista a postat pe contul său de Instagram un clip video realizat dintr-o serie de fotografii pe care cei opt le-au făcut în timpul mini-vacanței. „Tatăl meu este un supraviețuitor. A crescut ca un imigrant italian în SUA și a trecut prin foarte multe traume, dar a muncit întotdeauna mult pentru tot ce a avut. El m-a învățat cât de importantă e munca și cum să îți câștigi drumul în viață. Din nou, îți mulțumesc. A fost extrem de special să petrec ziua ta de naștere alături de tine și de copiii mei în podgoria ta. #happybirthday #ohfather #thestrangers, a scris artista pe contul său de Instagram.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Madonna (@madonna)

De asemenea, Madonna a mai postat un clip video cu tatăl său, în care îl putem vedea pe acesta spunând o rugăciune înaintea unui concert pe care artista urma să îl susțină.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Madonna (@madonna)

Madonna este extrem de apropiată de copiii săi, aceasta petrecându-și alături de ei o bună parte din timpul liber, inclusiv vacanțele. La sfârșitul anului trecut, artista și cinci dintre copiii săi au vizitat cinci țări în doar trei săptămâni. Artista a zburat din Los Angeles către Londra, îndreptându-se apoi către Malawi, Kenya și către alte zone din Africa de Est. Cântăreața în vârstă de 62 de ani a fost însoțită în această vacanță de iubitul său, dansatorul Ahlamalik Williams, în vârstă de 26 de ani, dar și de cinci dintre copiii săi.

În ajunul Crăciunului, Madonna, Williams și patru dintre copiii săi adoptați– David Banda, Mercy James, și gemenele Estere și Stella – au zburat din Los Angeles către Londra. Acolo se pare că s-au întâlnit cu Rocco, fiul Madonnei și al regizorului britanic Guy Ritchie, iar apoi întreaga familie și-a continuat vacanța, zburând către Africa.

CONȚINUT VIDEO ELLE

Pe 28 decembrie grupul a ajuns în Malawi. Cei șapte au petrecut aici o săptămână și s-au întâlnit cu președintele Lazarus Chakwera, cu mai mulți localnici și au vizitat unul dintre spitalele fondate de Madonna.

De acolo, călătoria lor a continuat în Kenya, unde și-au petrecut timpul cu tribul Pokot din regiunea Baringo. Madonna a publicat un clip video în care a prezentat întreaga întâlnire, și care a fost acompaniat de următorul mesaj: „Vizitarea tribului Pokot din Valea Baringo a fost un moment special pentru noi toți. Ne-au invitat să dansăm cu ei și au împărtășit cu noi rugăciunea zilnică de mulțumire.”

Cei șapte au vizitat și tribul Samburu, despre care Madonna a afirmat că: „Să ne petrecem timpul cu tribul Samburu este întotdeauna o onoare. Sunt războinici nomazi și aici bărbații cântă, dansează și spun povești pentru a atrage atenția femeilor.”

Citește și:
Madonna și fiul ei, David Banda, în mijlocul unei controverse pe internet

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din video