Cum a reușit Roxana Hulpe să slăbească 40 de kilograme după ce a născut: „Corpul știe ce are de făcut”

Roxana Hulpe a dezvăluit cum a slăbit 40 de kilograme, după câteva luni de la naștere.

După nașterea fetiței sale în luna februarie, Roxana Hulpe a reușit să slăbească impresionant de mult, pierzând 40 de kilograme. Prezentatoarea de la PRO TV a dezvăluit într-un interviu pentru Unica numărul de kilograme din timpul sarcinii și cât de mult a reușit să slăbească până în prezent, la mai bine de cinci luni de când a născut.


Roxana Hulpe a dezvăluit cum a slăbit 40 de kilograme

La începutul lunii februarie, Roxana Hulpe, prezentatoarea Știrilor PRO TV, a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă, pe nume Zora. În acea zi specială, vedeta s-a urcat pe cântar și a descoperit că avea aproape 100 de kilograme. Cu toate acestea, în câteva luni a reușit să scape de kilogramele în plus și nu regretă deloc faptul că și-a împlinit toate poftele din sarcină.

„În ziua în care am născut am avut 98 de kg, enorm, plecasem de la 55. Acum am ajuns la 60 de kg și mă simt excelent. Nu regret niciun kilogram, m-am bucurat în sarcină de tot și toate. Nu am ținut niciun regim acum, pur și simplu s-au dus rând pe rând. Corpul știe ce are de făcut', a spus Roxana Hulpe pentru Unica.


În cadrul aceluiași interviu, Roxana Hulpe a vorbit deschis și despre revenirea sa la PRO TV. Ea a menționat că acum prezintă știrile doar în weekend, fără a mai fi și reporteră. Vedeta a recunoscut că i-a lipsit atmosfera de la muncă și consideră că echilibrul între viața personală și cea profesională este esențial.

Am revenit doar la jurnal în weekend, sâmbăta și duminica. Partea cu terenul am mai amânat-o puțin, așa că în timpul săptămânii sunt cu ea. Mi-a lipsit munca, mi-a fost dor de știri, de colegi și telespectatori. E important echilibrul acesta profesional/personal. Nu suntem doar mame, suntem și ceea ce am construit înainte de a da viață. Trebuie să avem grijă și de partea aceasta', a zis prezentatoarea.

În ceea ce privește posibilitatea unei vacanțe, Roxana Hulpe a dezvăluit că vara este o perioadă aglomerată pentru familia ei. Soțul său, Bogdan Rădulescu, este implicat în organizarea amănunțită a festivalului Neversea, care s-a desfășurat recent la mare, precum și a festivalului Untold, ce va avea loc în Cluj.

„Vara la noi e de muncă. Soțul meu e prins până la finalul lunii august cu cele mai mari festivaluri care se organizează la noi, în Constanța și la Cluj. Așa că, o vacanță în trei abia pe finalul lunii august și vom rămâne în țară de data aceasta. Însă eu cu Zora ne petrecem vara la mare și la Cluj, la părinții mei, la aer curat și liniște. Planul e să facem o vacanță din fiecare zi, pentru că eu toată ziua sunt cu cea mică pe drumuri. E o bucurie noua viață, nu-mi rămâne decât să mulțumesc că am ajuns să trăiesc cea mai frumoasă perioadă', a încheiat ea interviul pentru Unica.


Citește și:
Cum a fost surprinsă Shakira la Marele Premiu al Marii Britanii din Formula 1, în urma zvonurilor legate de Lewis Hamilton

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people