Cum a reacționat Prințesa Eugenie când Prințul Harry și Meghan Markle au anunțat, chiar la nunta ei, că vor deveni părinți

Foștii duci de Sussex au făcut anunțul că vor deveni părinți chiar în timpul nunții Prințesei Eugenie – lucru de care aceasta nu a fost prea încântată.

Noi povești de la casa regală apar odată cu lansarea cărții biografice Finding Freedom: Harry and Meghan and the Making of a Modern Royal Family. De data aceasta, aflăm cum Meghan și Prințul Harry au împărtășit vestea că vor deveni părinți chiar la nunta verișoarei lui, Prințesa Eugenie.


În octombrie 2018, cuplul a participat la nunta regală a verișoarei lui Harry cu Jack Brooksbank – tot acolo au făcut și marele anunț, care a apărut la trei zile după și pe conturile de social media ale Palatului Kensington, imediat înainte de călătoria celor doi în Australia, Noua Zeelandă, Fiji și Tonga.

„Nu i-a picat prea bine lui Eugenie', le-ar fi spus o sursă apropiată acesteia autorilor cărții, Omid Scobie și Carolyn Durand. „Ea le-a spus prietenilor cum simte că cei doi ar fi trebuit să mai aștepte puțin până să facă anunțul'.


Prințul Harry și Prințesa Eugenie au avut mereu o relație strânsă: „Eugenie a fost întotdeauna mai mult decât verișoara lui Harry. Erau și cei mai buni prieteni', apare în carte. „Dintre toți nepoții reginei, Harry și Eugenie aveau cea mai naturală conexiune. Era loială, onestă și amuzantă, exact ca Harry. Petreceau mult timp împreună în Londra'.

„Harry a avut mereu încredere în verișoara sa în ceea ce privește femeile din viața lui', mai adaugă autorii. „Nu doar că avea încredere în ea implicit, dar prietenii spun că dădea sfaturi bune și a fost mereu mai mult decât înțeleaptă pentru vârsta ei'.


Pentr realizarea cărții, cei doi autori au purtat și prelucrat 100 de interviuri cu apropiați ai fostului cuplu regal, dar și cu angajați ai Palatului Buckingham. Meghan Markle și Harry nu au participat, însă.

„Ducele și Ducesa de Sussex nu au fost intervievați și nu au contribuit la realizarea cărții Finding Freedom. Ea se bazează doar pe experiențele autorilor ca membri ai presei regale și pe propriile lor reportaje', a declarat purtătorul de cuvânt al celor doi.


Citește și:
Prințul William dezvăluie care este cel mai neinspirat cadou pe care i l-a oferit lui Kate Middleton

Text: Cristiana Daraban
Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people