Cum a reacționat Octavia Geamănu după ce a fost criticată din cauza unui clip cu Smiley: „Fiecare are propriile valori și standarde”

Octavia Geamănu a reacționat în urma criticilor aduse în mediul online, în urma unei postări legate de Smiley.

Cum a reacționat Octavia Geamănu după ce a fost criticată din cauza unui clip cu Smiley: "Fiecare are propriile valori și standarde"

Octavia Geamănu a fost în centrul atenției pe rețelele de socializare, după ce Smiley a optat pentru o apariție la un concert într-o vestimentație îndrăzneață. Fosta prezentatoare de știri de la Antena 1 a fost rapid supusă unor critici aspre din partea admiratorilor artistului.

Fosta prezentatoare TV a dar repost unei alte postări ce îl ironiza pe artist pe platformele de socializare. Această atitudine a fost interpretată ca o jignire la adresa lui de către fanii care au subliniat că nu ar trebui să eticheteze oamenii pe baza alegerilor lor vestimentare.

Pe pagina sa de Facebook, Octavia Geamănu a redistribuit un videoclip cu Smiley, care fusese postat inițial de alt utilizator și era însoțit de un comentariu aspru. În descrierea filmării cu soțul Ginei Pistol, autorul acesteia a scris: „Hai s-o aplaudăm! O cheamă ‘Smiley'”.

Octavia Geamănu, criticată în urma unui videoclip cu ținuta lui Smiley

Pe scenă, Smiley a susținut o interpretare live a melodiei „Rita,” o piesă pe care a lansat-o în colaborare cu Connect-R și care a avut un succes notabil. Cu toate acestea, apariția sa a generat discuții în mediul virtual. Artistul a ales să poarte un tricou de un roz intens și o pereche de pantaloni negri extrem de largi, ce dau iluzia unei fuste.

Astfel, s-a interpretat că Octavia Geamănu a făcut aluzii ironice la adresa lui Smiley pe platformele de socializare prin faptul că a distribuit clipul de la concert al artistului, împreună cu comentariul sarcastic al unui internaut. În descrierea postării, ea a scris simplu: „Bună dimineața.”

„Nu-i frumos! Te uiți în curtea vecinului? Sau asta e tema unui nou podcast? Mai bine postează numai cu tine și cu podcastul tău… E mai liniște și mai bine așa! Te urmăresc, dar dacă începi și tu cu postări din astea, despre x și y de la noi sau de afară… Hai, succes în continuare!”, i-a scris un internaut Octaviei Geamănu. Fosta prezentatoare a răspuns imediat: „Scuze! Nu am cum să trec cu vederea! E prea de tot”.

Reacția fostei prezentatoare TV

În urma acestei postări și a criticilor din online, Octavia Geamănu a postat un video pe Facebook legat de acest subiect.

„Las totuși aici o impresie pentru că am observat că clipul cu artistul care purta bluză roz și fustă-pantalon a stârnit o serie de reacții interesante și diverse, unele exprimate într-un mod total nepotrivit, zic eu. Când am văzut postarea aseară, am zis să văd ce părere au cei care sunt aici în comunitatea mea pentru că am vrut să fac un experiment la miezul nopții, când am eu inspirație și îmi aleg subiectele pentru podcast. De multe ori mă inspir din situații prezentate aici pe rețelele de socializare sau în comentarii. (…) E un clip care a provocat multe discuții. Nu îl șterg, încă, dar am oprit comentariile pentru că s-au încins spiritele și nu vreau să se simtă cineva ofensat, nu asta este intenția mea. Nu asta a fost intenția mea. Fiecare are propriile valori și standarde. 

Fie că vor, fie că nu vor, artiștii influențează tinerii, copiii în special din diverse perspective artistice, psihologice etc. (…) Apreciez opiniile și gândurile voastre, pe cele exprimate decent, desigur. Nu mai luați foc voi cei care vă aprindeți din nimic pentru că nu ați trecut prin viață și pe la școală degeaba. Vă încurajez să rămânem deschiși, să comunicăm, că eu așa văd lucrurile: postez, voi comentați și nu rămân fără reacție. Chiar vreau să vă cunosc gândurile și reacțiile, dar vreau să păstrăm un dialog constructiv. Nu să ne dăm unul altuia în cap și să ajungem să exprimăm cuvinte obscene. Atât am avut să vă zic. Vă îmbrățișez, gânduri bune.”, este reacția Octaviei Geamănu.

Citește și:
Meryl Streep și soțul ei, Don Gummer, sunt despărțiți de mai bine de 6 ani. Ce s-a întâmplat cu celebru cuplu, cei doi fiind căsătoriți de 45 de ani

FOTO: Arhivă ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people