Andreea și Cabral Ibacka vor deveni din nou părinți și au anunțat acest lucru prin intermediul rețelelor de socializare.
Andreea și Cabral Ibacka vor deveni din nou părinți și au anunțat acest lucru prin intermediul rețelelor de socializare cu ajutorul unor imagini foarte amuzante.
Cei doi au postat atât pe Facebook cât și pe Instagram o imagine foarte amuzantă în care apar alături de fiica lor, Namiko.
La rândul său, micuța Namiko și-a arătat încântarea cu privire la faptul că va deveni soră mai mare tot pe Instagram, pe contul pe care i l-au făcut părinții săi. Ea apare în dreptul unei table pe care este scris „În toamnă vine cel mai bun prieten… sau prietenă”.
View this post on Instagram
„Suntem mega fericiți și entuziasmați la gândul că vom fi din nou părinți! Iar acum că vorbim despre asta, ar fi cazul să ne și obișnuim cu ideea. Fotografia de anunț ne caracterizează foarte bine, pentru că viața cu copii mici este minunată, dar nu arată așa cum vezi în general pe Instagram!”, a mărturisit emoţionată Andreea.
Aflată pentru a doua oară într-o astfel de ipostază, Andreea ştie acum foarte bine la ce să se aştepte: „Cât despre sarcină, totul decurge perfect, bebe este sănătos și măricel, iar noi suntem foarte recunoscători pentru o așa binecuvântare. Namiko abia așteaptă un partener permanent de joacă, iar noi suntem relaxați, de data aceasta avem temele făcute, infrastructura pusă la punct. Așteptăm să vină toamna!”.
View this post on Instagram
„În toamnă. Așa pare că s-a potrivit.Nu ne-am propus nimic, ne-am bucurat că s-a întâmplat. Sigur, cea mai mare bucurie va fi pentru Namiko, va avea partener de joacă și de năzbâtii, probabil. Sarcina pare ok, n-au fost probleme și evenimente, Andreea e bine. Acum e și mai relaxată, știe la ce să se aștepte, are experiență și poate corela mult mai ușor informațiile și stările. Sperăm să fie o sarcină ușoară, Namiko de-abia așteaptă livrarea… noi ne pregătim de Haos x2. Dublu prăpăd. Năcazul revine. Beleaua Stereo. Din toamnă, în Casa Ibacka…” a declarat Cabral, în exclusivitate pentru protv.ro.
Andreea și Cabral Ibacka formează un cuplu de mulți ani. Cei doi s-au cunoscut în 2007, de când erau colegi în telenovela românească „Inimă de țigan”, care i-a adus împreună. Andreea și Cabral au și o fiică, Namiko. Și totuși, cum a început de fapt povestea lor de dragoste?
În episodul 26 din M.C.N. Podcast, un podcast găzduit de Cosmin Nedelcu, cunoscut publicului larg ca Micutzu, în care invitat a fost Cabral, acesta a vorbit despre începutul relației sale cu Andreea. „Dacă v-ați uitat la „Inimă de țigan”, acolo am cunoscut-o pe Andreea. Eu eram în pantaloni scurți, vai steaua lui, iar ea era în rol principal și i-am zis: „Doamne, ce sâni frumoși ai.” Asta am putut eu să zic. Și ea mi-a zis: „ești un bădăran obosit.” Și a plecat. Și în momentul respectiv mi-am dat seama că trebuie neapărat să îmi petrec viața alături de ea.”
Andreea și Cabral Ibacka au trecut și prin momente dificile în relația lor. Un exemplu ar fi atunci când prezentatorul emisiunii „Ce spun românii” a avut un accident cu ATV-ul. „De ziua mea, 4 octombrie, eram la Jina, la stână la Ghiță ciobanul, cu Alex Chelba, fotograful care a murit la Colectiv, Inoke, Irina, Fodor și am avut un accident, undeva în creierii munților pe o potecă, la 5 dimineața. Cert este că Andreea trebuia să doarmă la momentul respectiv, s-a trezit din somn și a zis: „al meu a pățit ceva” și a insistat vreo 20 de minute sau jumătate de oră până când a trezit toată casa, s-au suit cu toții într-o dubă și au plecat de nebuni spre stână să mă caute. Între timp, eu chiar avusesem un accident cu ATV-ul. Eu trăgeam să mor, nu e o exagerare, hipotermie că era 4 octombrie, erau multe grade cu minus, a venit și m-a luat de acolo, apoi au venit băieții de la smurd si m-au dus la Sibiu. Atunci a fost un moment în care, sigur, dacă stai să îl explici, îl explici prost, că dai credit divinității, flerului, ori norocului, nu știu ce s-a întâmplat atunci. Dar a mea a insistat foarte mult la toată gașca până când au venit și m-au găsit întins.”
În ciuda greutăților pe care le-au întâmpinat, Cabral a mărturisit că povestea de dragoste pe care o trăiește alături de Andreea este cel mai bun lucru care i s-a întâmplat. „Au fost mai multe cumpene în viața noastră și sigur că nu este cea mai comodă parteneră de viață, sigur că îmi toacă nervii în fiecare zi dată de Dumnezeu, sigur că nu mă simt apreciat așa cum cred eu că ar trebui să fiu, dar probabil că este cea mai bună poveste care mi se putea întâmpla în viața asta, femeia asta.”
Foto: Instagram