Răzvan Simion și Daliana Răducan formează un cuplu de mai bine de un an, iar cei doi au ales să își trăiască povestea de iubire departe de ochii publicului și sunt discreți. Astfel că, fiecare apariție a lor pe rețelele de socializare este apreciată de fani.
Răzvan Simion și Daliana Răducan au fost protagoniștii unei ședințe foto realizate pentru revista VIVA, ocazie cu care au vorbit deschis și despre începutul relației lor. Totul a început în urmă cu un an, când cei doi au fost surprinși pentru prima dată împreună în timpul unei vacanțe în Turcia.
„Îmi amintesc un sărut pasional când era cât pe-aici să o scap pe Daliana în Bosfor. Ne-a plăcut Istanbulul, e ca o poveste care îți încântă toate simțurile. Sunt multe locuri în lumea asta pe care vrem să le însemnăm pe harta iubirii noastre', a declarat prezentatorul de la Antena 1 pentru VIVA!.
Pentru aceeași publicație Daliana Răducan a povestit cum a fost prima întâlnire cu Răzvan Simion: „Pentru mine a fost extrem de emoționant, Răzvan fiind persoană publică. Sunt o fire discretă și destul de retrasă, așa că, recunosc, m-am temut să mă expun. Mediul acesta este nou pentru mine și am ezitat să dau curs invitației lui Răzvan. După cum vedeți, sentimentul de iubire a prevalat, iar presa ne-a primit frumos'.
Recent, Răzvan Simion a postat o imagine inedită în care apare alături de iubita lui, însă nu doar atât. În fotografie mai apar și cei doi copii ai matinalului – Ianca și Tudor – dar și iubitul fiicei sale, Marco.
Se pare că Daliana se înțelege foarte bine cu cei doi copii ai lui Răzvan Simion, dovadă fiind chiar această imagine publicată de Răzvan Simion. „Serile noastre' este descrierea pe care prezentatorul Antena 1 a folosit-o pentru fotografie.
Răzvan Simion și Daliana Răducan au fost până acum plecați în mai multe vacanțe. Pe 8 august, prezentatorul matinalului „Neatza cu Răzvan și Dani' de pe Antena 1, a împlinit 41 de ani, iar el și partenera lui se aflau în Seychelles. Aceasta i-a făcut atunci partenerului ei o declarație de dragoste. „Ține-mi dragostea în palmă', a scris Daliana pe Instagram.
Răzvan Simion și Daliana Răducan au o relație din ce în ce mai serioasă. Daliana este arhitectă, iar în trecut a făcut parte din echipa emisiunii „Visuri la cheie' de la PRO TV.
După cum știm deja, Răzvan Simion a fost într-o relație de lungă durată, mai exact de 5 ani, cu Lidia Buble. În luna iunie a anului trecut, acesta a confirmat public despărțirea de artistă, după ce s-au vehiculat în presă mai multe zvonuri privind o posibilă separare între cei doi. După anunțul despărțirii, Lidia Buble a declarat că ea și Răzvan Simion încă mai lucrează împreună, el fiind managerul ei.
Citește și:
Cine este și cum arată soacra Simonei Halep. Mama lui Toni Iuruc este o cunoscută femeie de afaceri
Foto: Instagram