Cum a început prietenia specială dintre Emilia Clarke și Kit Harington

Emilia Clarke și Kit Harington sunt prieteni și în afara platourilor de filmare, iar în mod cert, prietenia dintre ei este una extrem de unită.

Cum a început prietenia specială dintre Emilia Clarke și Kit Harington

De-a lungul celor opt sezoane a serialului Game of Thrones, Emilia Clarke și Kit Harington au împărțit multe momente, atât bune, cât și mai puțin plăcute. Deși au existat mai multe zvonuri care spuneau că cei doi ar fi și într-o relație, ei se înțeleg extrem de bine și au devenit apropiați.

Kit Harington a dezvăluit cum a fost momentul în care s-a întâlnit pentru prima oară cu Emilia Clarke. „Îmi amintesc destul de vag momentul în care m-am întâlnit pentru prima dată cu Emilia. A fost la barul hotelului Belfast, înainte să înceapă sezonul 1. Am fost impresionat de prezența ei și de simțul umorului pe care îl avea. Am devenit prieteni destul de repede.”

Ulterior, a declarat pentru Esquire faptul că, de fapt, s-au întâlnit la barul hotelului Fitzwiliam. „Vorbeam cu Rich Madden la bar, iar el mi-a spus: ‘Am întâlnit-o pe noua Daenerys și este minunată.’ Iar eu i-am spus: Serios? Nu am întâlnit-o încă.

Înainte ca cei doi să joace în serialul Game of Thrones, ei au pozat pentru Rolling Stones, într-o ipostază extrem de fierbinte, mai exact sărutându-se, moment în care chimia dintre ei a fost destul de evidentă. Fotograful, Peggy Sirota a spus că este un moment care nu poate fi uitat. „Acest moment este de neuitat. Chimia dintre ei a fost imensă. Le-am cerut să se sărute. M-am gândit că dragostea se află în aer și am fost norocos să mă aflu acolo.”


Emilia Clarke a declarat pentru Variety faptul că ei se înțeleg și pentru că sunt de aceeași vârstă, dar și pentru că personajele lor au parcurs un drum destul de diferit. „El este persoana pe care o întreb: ‘Te descurci cu asta?’, ‘Ești bine?’ Eram conectați, chiar dacă filmam în colțuri diferite. Cred că suntem colegi atât de buni pentru că, mai mult decât ceilalți, știm ceea ce se întâmplă în viața fiecăruia.”

De asemenea, Emilia Clarke a declarat că a fost destul de ciudat să filmeze acele scene de dragoste cu Kit Harington. „Am început amândoi să râdem când am avut acea scenă împreună.” Același lucru a spus și Kit, care a spus că: „Îmi amintesc că a fost bizară prima scenă împreună. Ne tot uitam unul la celălalt și încercam să nu râdem.”

Emilia se înțelege foarte bine și cu soția lui Kit, care a fost și colegă de platou cu el, Rose Leslie. Ea a fost prezentă și la nunta lor, în iunie 2018, postând mai multe imagini cu ea și Rose de la nuntă și care arată cât de bine se înțeleg cele două. Recent, cele două au fost și într-o vacanță în India.

Citește și:
Emilia Clarke și Rose Leslie, „jefuite' în timpul vacanței în India

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people