Cum a început, de fapt, povestea de dragoste dintre Adela Popescu și Radu Vâlcan: „Nu m-am îndrăgostit la prima vedere”

Adela Popescu a vorbit despre începutul relației cu soțul ei, Radu Vâlcan.

Adela Popescu și Radu Vâlcan s-au cunoscut în 2010 la filmările serialului „Iubire și onoare”, iar în 2015 s-au căsătorit. Au împreună trei băieți, pe Alexandru, Andrei și Adrian.

Adela Popescu a făcut recent o serie de confesiuni despre începutul relației cu Radu Vâlcan. Vedeta a recunoscut faptul că nu s-a îndrăgostit din prima de prezentatorul TV. În plus, nu l-a considerat pe acesta potrivit pentru ea. 

„Eu nu m-am îndrăgostit la prima vedere. Am lucrat mult timp împreună până să mă îndrăgostesc de el, iar comportamentul lui social nu era pe gustul meu neapărat, nu era un bărbat la care să zic că așa aș vrea să fie, nu am avut asta absolut deloc. În momentul în care am început să vorbim noi doi, abia atunci l-am descoperit și m-am îndrăgostit de el. El este un om pe care poți să-l placi fizic din prima, dar cum l-am cunoscut eu, nu-l placi din prima, pentru că nu se lasă descoperit deloc. Ori că e timid, nu știu. Sunt unii oameni care reușesc să se facă foarte plăcuți social, el nu”, a spus Adela Popescu în emisiunea „La cină” de la Digi24.

Adela Popescu și Radu Vâlcan împărtășesc aceleași valori în ceea ce privește familia, iar acest aspect i-a unit.

„Ne-am dat seama că familia pentru noi e foarte importantă. Eu am crescut în ideea asta și să întâlnesc un om pentru care familia e foarte importantă. La el am simțit că eu sunt cea mai importantă persoană din viață, chiar uneori simt că sunt mai importantă decât copiii. Asta mă face să simt, ceea ce pentru mine este foarte important”, a adăugat Adela Popescu în aceeași emisiune. 

Adela Popescu și Radu Vâlcan au dezvăluit într-un interviu pentru paginadepsihologie.ro detalii despre familia lor și viața cu trei copii. Vedeta a explicat cum reușesc să păstreze un echilibru și să nu își neglijeze relația de cuplu, în condițiile în care sunt amândoi persoane publice cu multe proiecte, și deci niște oameni extrem de ocupați. Mai mult, cei trei copii ai lor îi țin încă și mai ocupați, lucru care se poate dovedi dificil în unele circumstanțe. 

„Suntem ca o barcă în derivă, deseori. Uneori pe un râu învolburat, alteori pe o mare liniștită. Dar, ca să revenim la exemple concrete, pe noi ne ajută faptul că ai noștri se culcă foarte devreme. Așadar, începând cu ora 20:00, ne putem ocupa de noi. Să bem un pahar, să vorbim, să nu vorbim, să ne uităm la un film. Am reușit, în timp, să ne împărțim destul de bine responsabilitățile. Iar după venirea celui de-al treilea copil am luat decizia să aducem acasă o bonă internă”, a spus Adela Popescu. 

În ceea ce privește conflictele în cuplu, în cazul lor procesul de împăcare s-a schimbat pe parcurs, iar acum gestionează altfel o ceartă.

„Procesul acesta de împăcare s-a schimbat mult, în ani. Dacă, la început, ne certam și nu mai vorbeam și o săptămână, acum intrăm mai greu în starea de îmbufnare. Dacă, totuși, se întâmplă, ne trece repede cu o ciupitură, un „îți dau o cafea în oraș?”. Din poziția asta ne e mai ușor să comunicăm ce ne-a deranjat”, a precizat Adela Popescu. 

Citește și:
Victor Vrînceanu lansează acuzații dure la adresa Andreei Antonescu. Ce s-a întâmplat la câteva zile după ce artista a născut-o pe fetița lor: „Mare șoc emoțional pentru mine…'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people