Magda Pălimariu s-a întors la PRO TV în rolul de prezentatoare pentru rubrica Meteo.
Magda Pălimariu a devenit mamă pentru prima oară în luna august a anului 2022. Vedeta are un băiețel, pe nume Aksel, pe care a ales să-l nască în Norvegia, acolo a locuit multă vreme, fiind țara natală a partenerului ei de viață. Ea formează un cuplu alături de Ionuț Eriksen, președintele Camerei de Comerț din Norvegia. Cei doi s-au căsătorit în secret, în luna august a anului 2021, în cadrul unei ceremonii restrânse, având alături familia și prietenii apropiați.
Magda Pălimariu a făcut o serie de mărturisiri legate de întoarcerea ei pe micile ecrane la PRO TV. Vedeta este fericită că a revenit la rolul de prezentatoare a rubricii Meteo.
„Cu multă organizare. Atât acasă, cât și la job, unde lucrurile s-au mai schimbat – din punct de vedere tehnic – în acest doi ani, așa că până să intru LIVE am venit de câteva ori înainte pentru a face teste de încadratură și tot ce este nevoie. Am schimbat oarecum și stitlul vestimentar. Deși fac asta de atâția ani, să știți că emoțiile au fost prezente, dar mă bucur de reîntâlnirea cu cei de acasă și cu toți colegii mei din fața și din spatele camerelor”, a declarat Magda Pălimariu pentru tvmania.ro.
După ce a devenit mamă, prioritățile prezentatoarei s-au schimbat semnificativ. Magda Pălimariu a vorbit și despre cum își împarte timpul între activitatea ei profesională și creșterea băiețelului ei, Aksel.
„Programul nu mai este așa cum a fost în ultimii doi ani și nici cum era înainte, dar, ușor, ușor, ne acomodăm cu schimbările din viața noastră. Nici programul la Vremea nu este unul fix, prin urmare zilele diferă. Câteva „tabieturi” ar fi ieșirile în aer liber și joaca cu Aksel, faptul că avem rutina noastră în fiecare seară, înainte de culcare și, atunci când nu sunt la primul jurnal al zilei, se aplică și dimineața.”
În cadrul unui interviu acordat recent, Magda Pălimariu a vorbit cu sinceritate despre stările prin care a trecut după ce a devenit mamă pentru prima dată, recunoscând că s-a confruntat și cu depresia postnatală.
„Cred că da. Nu e ușor deloc… Sau poate doar mie mi s-a părut mai greu, mai ales în primele luni de viață, dar am trecut prin diverse stări destul de greu de gestionat”, a spus Magda Pălimariu pentru revista VIVA!
Magda Pălimariu a mai vorbit și despre creșterea fiului ei, Aksel.
„Cred că mă descurc foarte bine ca mamă și mi se potrivește acest rol, pentru că mereu am iubit mult copiii și am învățat să mă port cu ei, având experiența nepoților, a verișorilor. Am mare grijă să nu mă panichez, să nu mă enervez. Chiar dacă sunt foarte obosită, încerc să am toată răbdarea din lume, pentru că Aksel are nevoie de liniștea și dragostea mea. Cât despre căzături, m-am mai relaxat.”
Magda Pălimariu a spus și care sunt valorile pe care vrea să le transmită mai departe fiului ei.
„Să fie empatic, sincer și atent cu cei din jur, să aibă încredere în el și să devină un adult asumat.”
Foto: Instagram