Răzvan Bănică și Sandra Izbașa s-au căsătorit anul trecut, pe 30 iulie, într-o nuntă discretă, la care au fost prezente colegele de la lot ale olimpicei (Izbașa are două medalii de aur, la sărituri la Jocurile Olimpice de la Londra, în 2012, și la sol, la Beijing, în 2008), Andreea Răducan, Monica Roșu, Silvia Stroescu și Diana Bulimar, dar și antrenorul Octavian Belu.
Răzvan Bănică, soțul campioanei, este actor la Teatrul Nottara din Capitală, și totodată nepotul lui Ștefan Bănică Jr., și este cunoscut pentru rolurile din „Pariu cu viața', „State de România', „Iubire și Onoare', „Goana după fluturi', „Fraţii Karamazov' sau „Servieta de doc.'
Cei doi au fost invitați recent la podcastul lui Horia Brenciu, unde au făcut o mulțime de dezvăluiri despre viețile lor private, iar Răzvan Bănică a detaliat și modul în care a cerut-o de soție pe Izbașa.
„Ca un creator ce sunt, am simțit că nu-mi respectă creația. Nu poți, după 15 secunde, să zici: stai, măi, un pic, ce e asta, e o cerere în căsătorie? Am dat play de șase ori la piesa aia numai ca să o asculte până la capăt.'
„A durat 20 de minute, pentru că voiam să asculte piesa până la final și la final să scot inelul și s-o întreb. Într-un final, a ascultat melodia, i-am oferit inelul și am plâns, atât ea, cât și eu', a mai povestit Răzvan Bănică.
Vestea nunții dintre cei doi a fost făcută publică de gimnasta Andreea Răducan, care a postat pe contul său de Facebook un mesaj prin intermediul căruia îi ura de bine fostei sale colege chiar în ziua nunții, făcând o aluzie la faptul că Izbașa fusese cea care a prins buchetul aruncat de Răducan la propria nuntă. „Chiar nu putem spune că tradițiile nu poartă și ele o urmă de adevăr. Cine a prins buchetul? Cine se căsătorește astăzi? Să fie cu iubire @sandra_izbasa și @razvanbanica1!'.
Citește și:
Detalii inedite despre cum s-au cunoscut Eliza și Cosmin Natanticu: „Nu ne-am plăcut deloc’
Foto: Instagram