Cu cine ar urma să facă echipă Adrian Nartea la Asia Express 2024

În presa mondenă există zvonuri conform cărora Adrian Nartea ar urma să participe la Asia Express 2024.

Publicul așteaptă cu nerăbdare un nou sezon Asia Express, cel mai dur reality show din România, difuzat de Antena 1. Sezonul șase al show-ului America Express a fost câștigat de Laura Giurcanu și Sânziana Negru. Cele două creatoare de conținut au plecat acasă cu trofeul și marele premiu în valoare de 30.000 de euro.


În sezonul precedent, participanții au explorat trei țări captivante și, în același timp, periculoase: Columbia, Ecuador și Argentina. Pentru anul 2024, echipa condusă de producătoarea Mona Segall a decis în unanimitate să schimbe destinațiile pentru acțiune. Astfel, America va fi înlocuită cu Asia, așa cum s-a întâmplat în sezonul patru al emisiunii. Potrivit cancan.ro, Thailanda, Malaezia și Filipine ar fi gazdele aventurilor inedite pentru concurenții ce se vor duela pentru premiul cel mare din următorul sezon. Potrivit surselor publicației menționate, călătoria în Asia ar fi programată pentru data de 28 februarie.


Anca Țurcașiu ar fi una dintre celebritățile care s-ar aventura în Asia Express 2024. Artista și-ar fi ales cu grijă persoana alături de care ar face echipă, fiind vorba despre fiul său, Radu Alexandru, în vârstă de 24 de ani, pentru a traversa Thailanda, Malaezia și Filipinele. Tânărul preferă să rămână în spatele camerelor de filmat, evitând expunerea excesivă în fața publicului. Cu toate acestea, proiectul de prim-plan al Monei Segall a fost o oportunitate pe care băiatul actriței nu ar fi refuzat-o.

Potrivit cancan.ro, un alt concurent viitor ar fi Adrian Nartea, însă nici actorul și nici echipa de la Antena 1 nu au confirmat nimic.

Conform surselor citate de Unica.ro, Adrian Nartea ar face echipă la Asia Express 2024 împreună cu Valentin Butnaru, prezentatorul Observatorului Matinal de la Antena 1. Până acum, cei doi nu au vorbit despre o eventuală participare în competiție. Aceeași sursă mai relatează faptul că Damian Drăghici ar mai fi un posibil concurent în show-ul de la Antena 1 și că ar urma să participe împreună cu soția lui, Cristina Stroe.


Adrian Nartea este recunoscut de către publicul larg pentru rolul pe care l-a jucat în serialul „VLAD' de la PRO TV. Actorul a dezvăluit recent că lucrează la două proiecte extrem de importante, însă totul a durat mult mai mult decât anticipa. Cu toate că au trecut mai bine de doi ani de când le-a început, el recunoaște că întârzierile sunt obișnuite în lumea producțiilor cinematografice.

„Am două producții mari de cinema, care se lasă așteptate, pentru că e preproducție multă, bugete și așa mai departe. Alea dacă ies, ar fi mișto! Se lungesc lucrurile de aproape 2 ani deja la amândouă, pentru că așa e când vrei să faci un produs bun. Sunt mulți care așteaptă și 5 ani să filmeze un proiect de genul acesta. Sper să nu ajungem la 5 ani. Sunt două proiecte dragi mie, pentru care am filmat niște părticele și care aș vrea să se concretizeze, pentru că sunt foarte faine', a declarat Adrian Nartea în cadrul unui interviu pentru Ego.ro.


Citește și:
Victoria Beckham și Nicola Peltz, surprinse într-o ipostază rară la premiera filmului Lola

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people