Cu ce se ocupă fiul Cristinei Bâtlan. La doar 19 ani, Adi are o afacere de succes: „Vorbim aceeași limbă”

Cristina Bâtlan a vorbit despre afacerile fiului său Adi, în vârstă de 19 ani.

Cristina Bâtlan este cunoscută drept una dintre cele mai de succes femei de afaceri de la noi, însă este și o mamă foarte mândră. Jurata de la „Imperiul Leilor' are un fiu de 19 ani, pe nume Adi, care îi urmează exemplul. Tânărul și-a pus bazele propriului business și se dedică în totalitate visului său. Mama lui îl sprijină cu sfaturi și resurse, dar băiatul dorește să se descurce pe cont propriu. 


Cristina Bâtlan, despre succesul fiului său în afaceri

Cristina Bâtlan se bucură din plin de rolul de mamă. Deși este o femeie de afaceri de succes și are o program încărcat, ea are o relație extrem de strânsă cu fiul său de 19 ani. Ba mai mult, Adi este un tânăr antreprenor care se luptă pentru propriul vis și se implică într-o varietate de proiecte. Jurata de la „Imperiul Leilor' este deosebit de mândră de succesul fiului ei, care are o afacere de concierge și o agenție de turism, și consideră că el a moștenit de la ea „lipsa de lene'.


„A moștenit lipsa de lene, că la mine e lipsă de lene. Eu spun „da' și dacă mă suni la 12.00 noaptea și spui că ai o problemă, „ajută-mă cu ceva', eu mă urc în mașină și vin. Chiar dacă sunt în pijama, vin! Nu forma mă interesează, fondul mă interesează. Și Adi are felul acesta de a fi. Se angajează în multe proiecte, știe că nu se poate, nu există, că totul este posibil atunci când vrei', a spus Cristina Bâtlan pentru Impact.

De asemenea, Cristina Bâtlan a dezvăluit că ea și fiul ei călătoresc des împreună și își dedică mult timp unul altuia. Relația lor este solidă, iar ei își împărtășesc secretele lor și își oferă sfaturi reciproc atunci când situația o cere.


„Să știi că îl drăgălesc și acum și ne place să călătorim împreună, să stăm împreună. Chiar am fost plecați în vacanță împreună în Grecia și ne-am simțit foarte bine. Suntem foarte apropiați, pentru că el are deja businessul lui și eu sunt toată ziua implicată în câte un business, așa că vorbim aceeași limbă. Deci nu avem niciun conflict, nici de personalitate și nici de activitate', a completat antreprenoarea.

Ce spune antreprenoarea despre viața sentimentală a tânărului

Adi se concentrează pe cariera sa, acordând mai puțină atenție vieții sentimentale. Cristina Bâtlan este conștientă că fiul ei a avut câteva relații romantice, dar afirmă că în prezent el acordă prioritate proiectelor sale.


„A avut câteva iubite, însă mi-a spus: „Mama, nu am timp de asta! Îmi sună telefonul atât de mult, muncesc atât de mult', pentru că atunci când ești la început, când ești foarte tânăr, are 19 ani și are deja compania de un an, a zis: „Încă nu am oameni în echipa mea și nici nu-mi permit să aduc oameni așa de buni încât să mă scape de toate activitățile.' În plus are o minte super creativă și rezolvă probleme într-un mod neașteptat.', a mai declarat Cristina Bâtlan pentru sursa citată anterior.

Citește și:
Ce a dezvăluit Britney Spears despre fostul său soț, Sam Asghari, în cartea ei de memorii, scrisă înainte de anunțul divorțului

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people