Anca Serea a vorbit despre problemele cu care se confruntă înainte de fiecare vacanță.
Anca Serea adoră să călătorească și nu puține sunt ocaziile când ea șisoțulei pleacă pentru câteva zile departe de casă. Cu toate că este o împătimită a vacanțelor, mai ales cu familia, vedeta le-a spus fanilor de pe rețelele de socializare că se confruntă cu probleme înainte de fiecare plecare.
Anca Sereași Adrian Sînă au decis să meargă într-o vacanță de vis în Italia, fără copii. Cei doi se bucură de momentele petrecute împreună și de peisajele romantice din Florența. Cu toate că au parte de clipe de neuitat, vedeta le-a declarat fanilor în timp ce se afla în avion că se confruntă cu stări de anxietate și atacuri de panică atunci când merge cu avionul.
Cu toate că a zburat de foarte multe ori și a parcurs distanțe foarte lungi, nu a reușit să treacă peste stările de frică atunci când se află într-un avion.Vedetale-a transmis internauților când se afla în avion că urmează să decoleze, iar frica a pus stăpânire pe ea.
„Mă pregătesc de un zbor, îmi este tare, tare greu. N-am avut cea mai bună stare pentru că îmi este frică, însă Adrian a fost alături de mine și îi mulțumesc că m-a suportat. Foarte greu îmi gestionez stările acestea de anxietate! De frică… Eu intru în această stare înainte cu 2,3 zile, dar știu că trebuie să-mi înving frica. Sunt puțin amețită…”, a povestit Anca Serea pe rețelele de socializare.
Ba mai mult, se pare că fanii de pe Instagram au înțeles momentele cu care se confruntă vedeta. Anca Serea a postat mai multe mesaje din partea internauților în care povesteau că trec prin aceleași stări de anxietate, unii dintre ei fiind implicați în experiențe de groază.
Anca Serea și Adrian Sînă au decis să profite de perioada liniștită de după Paște și au plecat câteva zile într-unul dintre cele mai romantice orașe din lume. Vedeta a postat imagini de vis din Florența, unde se plimbă alături de soțul ei și se bucură de delicatesele locale.
Foto: Arhiva ELLE