Cu ce probleme de sănătate s-a confruntat Irina Deaconescu: „Am sunat la salvare”

Irina Deaconescu a mărturisit recent pe rețelele de socializare că s-a confruntat cu dureri insuportabile și a fost nevoită să ceară ajutorul medicilor.

Irina Deaconescu le-a povestit urmăritorilor săi de pe Instagram că a trecut prin momente dificile din cauza unor probleme de sănătate. Tânăra vloggeriță a mărturisit că a avut dureri foarte mari în zona rinichilor și a fost nevoită să sune la salvare.


„Era să mă duc. Mă rog, nu cred că era să mă duc, dar așa credeam. Eram în cadă și mă durea foarte tare în spate, în zona rinichilor. Mă durea și burta. Am sunat la salvare după ce trecuse o oră și jumătate. Durerile erau insuportabile. Au venit după încă o jumătate de oră, deci am stat două ore cu durerile. Mi-au făcut niște calmante, dar vă jur că mă durea cum nu m-a durat niciodată nimic în viața asta', a mărturisit Irina Deaconescu pe Instagram, citată de revista Unica.


Irina a adăugat faptul că momentan nu știe motivul care au condus la aceste dureri. „Încă nu știm despre ce e vorba. O fi cistită, nisip, pietre. M-a durat foarte tare până când am vomitat de durere de vreo trei ori. Sper să nu fie nimic. Să fi fost așa…', a mai spus ea, potrivit sursei citate.

Acum în vârstă de 23 de ani, Irina Deaconescu a devenit pentru prima dată mamă în luna octombrie a anului 2020. Vloggerița a făcut anunțul la vremea respectivă pe contul personal de Instagram, unde a dezvăluit și primele imagini cu fetița ei pe care o cheamă Victoria.

Cu câteva luni înainte de a naște, mai exact în august 2020, Irina Deaconescu a fost cerută în căsătorie de partenerul ei, fotbalistul Cristi Manea. Atunci când a avut loc cererea, au fost prezente mai multe vedete, cum ar fi Antonia.

În luna decembrie, Irina Deaconescu și Cristi Manea și-au botezat fetița. Având în vedere condițiile actuale impuse de pandemie, evenimentul a fost unul extrem de restrâns și toate persoanele prezente s-au testat înainte, după cum a mărturisit și Irina. „Sunt destul de ciudățică când vine vorba de cine ia contact cu Victoria. De asta nimeni nu a venit s-o vadă, doar eu, maică-mea și Cristi am luat contact cu ea până în ziua botezului. A fost destul de ciudat să văd alți oameni în jurul ei. Evident, i-am testat pe toți. Asta a fost prima regulă', a declarat Irina atunci.


Citește și:
Gestul cu care Lidia Buble și-a surprins fanii: „Este incredibil în ce țară trăim’

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people