Vlăduța Lupău le-a povestit fanilor care este problema cu care se confruntă în această perioadă.
Pe rețelele de socializare, Vlăduța Lupău a vorbit deschis despre problema pe care o are cu podoaba ei capilară. Artista a mărturisit faptul că se confruntă cu o îngrijorătoare cădere a părului.
Vlăduța Lupău a povestit că are din nou probleme în privința căderii părului, la câteva luni după ce a avut grijă de podoaba ei capilară și aceasta s-a regenerat.
„Fix la 3 luni a început iar să cadă MASIV. Chiar am avut grijă. Abia ce se regenerase.”
Vlăduța Lupău a mai trecut prin aceeași problemă legată de căderea părului și în anul 2022, la câteva luni de când a devenit mamă pentru prima dată.
„Mă gândesc la modul foarte serios să mă tund. Efectiv îmi e frică să mă mai pieptăn… Sunt aproape cheală. Sunt disperată. Abia acum, după 3 luni de la naștere, îmi cade părul ca niciodată. Exceptând faptul că părul meu cade în disperare, măcar fața mea să arate bine după naștere”, spunea Vlăduța Lupău la momentul respectiv.
În luna iulie a anului 2024, Vlăduța Lupău a devenit mamă pentru a doua oară. Artista și soțul ei, Adi Rus, au împreună doi băieți, pe Iair și pe Isaia.
În cadrul unui interviu acordat recent, Vlăduța Lupău a vorbit deschis despre alăptatul în locuri publice. Artista nu este deloc interesată de eventualele comentarii negative pe care le-ar putea primi și pune binele copilului său pe primul plan. Cântăreața îl alăptează pe fiul ei cel mic, Isaia, de fiecare dată când acestuia îi este foame, indiferent de spațiul în care este în acel moment.
„Nevoile bebelușului nu sunt pe program. Sunt la cerere și este absurd să nu vrei să-i dai de mâncare copilului tău, dacă poți să alăptezi, pentru că te vede cineva. El atunci are nevoie să mănânce. OK, o faci mai discret, dar trebuie să o faci atunci când este nevoia bebelușului. Ca adult poate poți să rabzi atunci când îți este foame, amâni ora de masă, dar un nou-născut nu știe asta. El știe că mama lui, sursa lui de viață și de hrană, este acolo!”, a spus Vlăduța Lupău pentru VIVA!.
De asemenea, Vlăduța Lupău l-a alăptat în public și pe primul ei fiu, Iair. La vremea respectivă, artista a vorbit cu aceeași sinceritate despre acest subiect.
„Am primit feedback 98% pozitiv în care femeile mă apreciau pentru curaj, deși nu înțeleg de ce îți trebuie curaj să alăptezi în public sau să arăți o poză în care faci asta, și mă felicitau și pentru simplu fapt că alăptez. Probabil mamele din zilele noastre alăptează din ce în ce mai puțin și renunță ușor la acest lucru… Și pentru mine a fost greu, și este greu și acum să alăptez, asta din cauza programului pe care îl am, însă nu mă las și nu renunț atâta timp cât pot să o fac. Și nu o fac pentru că am idei de genul o să fie mai sănătos dacă mănâncă la sân… nu! O fac pentru că este un sentiment extraordinar să știi că puiul tău crește în continuare din tine și pentru legătura specială dintre mamă și pui”, mărturisea Vlăduța Lupău în urmă cu doi ani pentru VIVA!
Foto: Instagram