Cu ce problemă se confruntă Adda. Artista le-a dezvăluit fanilor ce a pățit

Adda a povestit pe rețelele de socializare problema medicală cu care se confruntă.

Adda este apropiată cu urmăritorii ei de pe rețelele de socializare și deseori le împărtășește acestora diferite momente din viața ei, atât personală, cât și profesională.


Adda le-a mărturisit recent fanilor ei de pe Instagram faptul că se confruntă cu o problemă medicală care a împiedicat-o să filmeze următorul ei videoclip. Artista s-a prezentat de îndată la medic pentru a primi tratament, iar alături l-a avut pe soțul ei, Cătălin Rizea, care a încercat să o facă pe vedetă să se simtă mai bine, în ciuda acestei situații neplăcute prin care trece. 

„Astăzi trebuia să filmez clip, dar nu am cum să filmez clip așa! Mi-a intrat ceva în ochi și mi s-a dublat ochiul și el face mișto de mine! Am un orjelete!', a povestit Adda. „E groasă cu Adda! Trebuia să filmeze clip și ea are ochiul așa. Concluzia doamnei doctor Dana este că nu-i bat bine farurile… Trebuie să le mai reglăm puțin…', a adăugat soțul ei, Cătălin Rizea.


Adda a vorbit mereu cu sinceritate despre problemele de sănătate cu care se confruntă. Artista a fost diagnosticată în urmă cu aproape doi ani cu boala Lyme, după ce inițial i s-a spus că are o altă afecțiune și s-a tratat greșit. Cântăreața a făcut o mulțime de investigații și a mers la mai mulți medici. Vedeta a urmat apoi un tratament complex și și-a informat constant fanii cu privire la starea ei de sănătate.

De când a aflat că a fost diagnosticată cu boala Lyme, Adda nu s-a ferit să vorbească despre problemele ei de sănătate, dar și despre simptomele cu care se confruntă. Artista a făcut asta din dorința de a informa oamenii referitor la pericole și la ce anume ar trebui să fie atenți.

La finalul anului 2023, Adda a vorbit despre tratamentul ei pentru boala Lyme și despre starea ei de sănătate din prezent, declarându-se extrem de fericită că a terminat tratamentul pe care l-a urmat în ultimele luni.

„Postez și plâng ca un copil. Am și băut un pic, deși e 14:30. Ideea e că, acum 30 de minute, am vorbit cu medicul meu și mi-a spus că oficial am terminat tratamentul pentru Lyme! Probabil o să mai beau un pic mai târziu și o să plâng iar…. și apoi o să mai beau și iar o să plâng…', este mesajul scris de Adda, pe rețelele de socializare.


Adda a făcut ulterior o postare mai lungă în care a dat mai multe detalii despre tratamentul pe care l-a urmat de când a primit diagnosticul.

„Am făcut un calcul. Nu știu cât de exact este dar, în primele 5 luni de tratament, am luat în total 4.650 de pastile. 31 pe zi mai exact. Aici intră și cele de protecție hepatică, stomac, etc. Că m-am căptușit bine ca să reziste organismul. Efectiv, spre final abia le înghițeam. Nu mai intrau. Apoi, un an jumătate de injecții. (…) În lunile astea am mai înghițit, la nevoie, una alta. Mai ales dinalea de moși și babe, pentru artrită sau simptome neurologice. (…) Mă bucur pentru fiecare om cu Lyme care are rezultate și mă întristez de fiecare dată când aud vești proaste', a povestit artista.

Citește și:
Oana Matache, reacție inedită după ce și-a văzut partenerul cu o altă femeie: „O să râd de tine toată viața’ VIDEO

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people