Delia a vorbit despre problema de sănătate cu care se confruntă în prezent.
Delia și-a îngrijorat fanii după ce le-a povestit acestora care este problema de sănătate cu care se confruntă în prezent, artista aflându-se acum în America.
Într-o serie de Instastories, Delia le-a vorbit deschis urmăritorilor săi despre problema medicală pe care o are în această perioadă. Cântăreața este în prezent în SUA, acolo unde va susține mai multe concerte. Artista a povestit că se confruntă cu o problemă de sănătate pe care n-a mai avut-o până acum, aspect care a îngrijorat-o.
„De vreo două zile eu amețesc și nu se știe de ce. Am niște amețeli foarte ciudate, seamănă cu amețelile alea când te dai jos brusc din pat. Doar că eu le am pe tot parcursul zilei și durează câteva secunde și sunt o dată la cinci minute. Sunt bine, nu vă faceți griji. (…) Amețelile pe care le am durează două-trei secunde, sunt toată ziua, o dată la cinci minute și e ca un val de amețeală care pleacă din cap și nu pot să îmi explic ce e, n-am avut niciodată nicio amețeală. Eu n-am nimic niciodată, asta e faza care mă sperie. Jet lag la cinci zile după ce am ajuns în America? Dacă era jet lag, de ce n-am avut în primele zile? Și dorm bine, m-am hidratat bine, am luat B-uri, fier, am luat de toate. Amețelile astea le am de o zi jumate, sunt foarte ciudate, nu le înțeleg.”
Delia este pentru prima dată în turneu în Statele Unite ale Americii și este extrem de încântată de show-urile pe care le va susține la New York pe 29 martie, la Chicago pe 30 martie și la Montreal pe 6 aprilie. Artista își promovează noul ei album, „Flex”, lansat la finalul anului trecut, și pe care se regăsesc 13 piese, printre care „OTZL GLTZ”, „Lololo”, „Sirena Apelor”, dar și „Jimmy Samurai” cu Oana Matache, „Fără Te merau” cu Connect-R, „Cum am știut” cu Killa Fonic, „Cum era” cu NANE și „eRAI” cu Antonia.
Delia a făcut recent o confesiune legată de viața ei personală. Artista a mărturisit că a apelat la terapie, însă a renunțat destul de repede la acest ajutor specializat și a explicat care este motivul.
„Nu (n.red.: face terapie). Am fost de două ori și mi s-a părut că mă victimiza prea mult, că-mi plângea de milă. Poate era o parte de terapie. Îi povesteam lucruri despre viață. Și era: „Vai, sărăcuța.” Era femeie. Era o dramă și am zis că nu vreau asta. E ok, n-am nevoie, sunt ok. Cred că era un fel de a aborda psihoterapia al persoanei, care era foarte drăguță și prietenoasă cu mine și foarte OK”, a spus Delia în podcast-ul „Ac de siguranţă” moderat de Răzvan Exarhu.
În același podcast, Delia a vorbit din nou despre curiozitatea fanilor cu privire la decizia ei de a deveni sau nu mamă, mărturisind că ea a răspuns sincer la unele întrebări venite din partea acestora.
„Nu m-am apucat să spun, nu a fost o declarație: „Nu vreau să fac copii.' Nu, am fost întrebată. N-a fost o chestie pe care am spus-o pentru că am simțit-o, a fost o chestie interactivă cu oamenii (n.red. – în timpul unui LIVE pe TikTok)”, a povestit Delia.
Foto: Arhiva ELLE