Cu ce problemă de sănătate se confruntă acum actorul Vlad Gherman

2021 nu pare a fi deloc un an bun pentru actorul Vlad Gherman.

Cu ce problemă de sănătate se confruntă acum actorul Vlad Gherman

Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman au anunțat la începutul lunii februarie printr-un video emoționant publicat pe rețelele de socializare că se despart, după o relație de nouă ani. Nimeni nu se aștepta la această separare, iar fanii se așteptau să îi vadă cât de curând căsătoriți.

Luna martie nu îl găsește pe Vlad Gherman într-o dispoziție mai bună, el povestind fanilor că se confruntă cu unele probleme de sănătate și din acest motiv a fost nevoit să apeleze la ajutorul unor specialiști.

Actorul din serialul Adela, difuzat la Antena 1, a povestit că se confruntă cu mari dureri la nivelul coloanei. „Sunt tare încordat, mă doare spatele cum nu m-a durut niciodată, îmi trăsnește și coloana. Și astăzi mă duc pentru prima dată în viața mea la kiropractician să mă trosnească. Sunt tare curios să văd cum e, am auzit păreri și păreri”, a povestit Vlad pe contul lui de Instagram.

După câteva ore, el le-a dezvăluit fanilor și cum a decurs ședința și cum se simte acum. „Acum am terminat ședința. Nu există cuvinte să pot să descriu ce am simțit. Nu a fost o simplă ședință în care a venit cineva, ți-a trosnit spate și gata, ridică-te și pleacă. Ce am trăit aici a fost o eliberarea spiritului”, a precizat el.

La scurt timp de la anunțul despărțirii Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman au decis să nu mai locuiască împreună, iar actorul din serialul Adela a dezvăluit că a început să meargă la psiholog pentru a-și pune ordine în viață.

Recent, pe contul lui de Instagram, Vlad Gherman a postat o fotografie cu el de la filmări, însoțită de câteva versuri triste în limba engleză. Cu zâmbetul pe buze, actorul susține că s-a săturat de cântecele de dragoste, dar mai ales, de lacrimi.

„Sunt sătul de cântece de dragoste / Sătul de lacrimi/ Am terminat cu speranța că tu încă ai fi fost aici / Am zis că m-am săturat de cântece de dragoste, sunt atât de supărat și domol”, sunt câteva dintre versurile postate de Vlad.

Într-un interviu pentru „CulTour”, emisiunea pe care Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman vor continua să o prezinte la Happy Channel, cei doi au făcut noi declarații sincere despre despărțire, răspunzând la o serie de întrebări primite de la fani. Aceștia au fost atât de surprinși, încât au crezut că poate fi o glumă, însă actrița a ținut să clarifice faptul că nu e vorba de asta. „Nu cred că există cineva atât de cinic încât să glumească cu o astfel de veste. Noi cu siguranță nu. Până la urmă e viața noastră și nu cred că am putea vreodată să glumim”, a declarat Cristina Ciobănașu pentru „CulTour”, informează tvhappy.ro.

Vlad Gherman a mărturisit că au avut în relație parte de provocări, dar și-au dat seama că decizia de a se despărți este cea mai bună pentru ei. „Ideea e, ca în orice relație am avut ups and downs, dar de fiecare dată am pus în balanță orice decizie pe care am luat-o, iar în momentul de față decizia aceasta este cea mai bună pentru noi și separat și ca prieteni.”

Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman au format un cuplu timp de nouă ani. În 2014, cei doi s-au logodit. Ei au jucat împreună în mai multe seriale românești, precum „Pariu cu viața”, „O nouă viață”, „Fructul Oprit”, „Sacrificiul”, dar și în „Adela”, un nou serial produs de Ruxandra Ion și care a început să fie difuzat începând cu 14 ianuarie 2021 pe Antena 1.

Citește și:
Ce cadou inedit i-a făcut Adela Popescu lui Radu Vâlcan, de ziua lui

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people