Cristina Ștefan, confesiuni despre viața de familie și relația cu soțul ei: „Chiar dacă nu par, eu sunt aia mai fermă”

Cristina Ștefan a surprins cu declarațiile făcute despre familia ei și relația cu soțul ei, actorul Denis Ștefan.

Cristina și Denis Ștefan sunt căsătoriți din anul 2013, iar împreună au două fiice, Delia și Dominique. Actorul și soția lui își trăiesc povestea de dragoste departe de lumina reflectoarelor și sunt discreți în declarațiile despre relația lor.

Cristina Ștefan a vorbit recent despre relația cu soțul ei. Vedeta a dezvăluit de la ce pornesc micile tensiuni dintre ea și Denis Ștefan. 

„Nu pot să zic că sunt certuri, ci contraziceri. De exemplu, că trebuia astăzi să o las pe Delia, fata cea mare să facă nu știu ce, trebuia să nu-i dai pantaloni, mici chestii, nu neapărat certuri. Nu avem timp să ne certăm. Avem un program strict, cu job, cu copii, ne împărțim activitățile”, a declarat Cristina Ștefan pentru Spynews.ro.

În ciuda programului lor încărcat, Cristina și Denis Ștefan încearcă să respecte un obicei pe care îl consideră important. 

„Ne vedem seara cu toții, e foarte important, avem masa împreună, cina, povestim ce s-a întâmplat peste zi. E foarte important. În rest în prima parte a zilei suntem foarte mult plecați, nu avem timp real să ne certăm sau să ne contrazicem. Nu e neapărat o regulă, ci o plăcere. Cred că e nevoie să te strângi după o zi plină, să mănânci liniștit, să vorbești, să râzi, să discuți ce ai făcut peste zi. E foarte importantă treaba asta și ne ținem de ea. Cine e întotdeauna în familie acasă.”

Cristina Ștefan a mai precizat că spre deosebire de soțul ei, ea este cea cu o atitudine ușor fermă față de fiicele ei. 

„Nu există părinte bun sau rău, dar de cele mai ori, chiar dacă nu par, eu sunt aia mai fermă în relația cu fetele. Denis le face toate poftele, dar ce vrei?! Suntem trei fete în casă și trebuie să ne înțeleagă, dar de cele mai multe ori eu sunt mai fermă cu ele. Tati e tati și mami e mami. Mami trebuie să le educe pe fete, să le ajute să devină femei mișto.”

De asemenea, Cristina Ștefan a mai spus care sunt principiile după care ar vrea să se ghideze fiicele ei în viața lor. 

„Să se respecte. Termenul ăsta pentru ele e greu de digerat acum, dar să fie respectuoase, să se respecte, să fie niște fete îngrijite, frumoase, să fie bune. Lumea nu e bună, dar asta nu înseamnă că trebuie să fii și tu cum e lumea asta. Să fie bune, să fie respectuoase. Mai departe mai vedem fiecare, sunt personalități diferite, una e așa, una așa, dar partea asta cu respectul, cu iubirea, ele merg la biserică, suntem credincioși. Le induc niște principii destul de normale pentru noi cel puțin.” 

Cu toate că nu obișnuiește să vorbească foarte des despre relația lor de cuplu sau să ofere detalii din intimitate, Cristina Ștefan a povestit într-un interviu acordat acum ceva timp despre începutul poveștii de dragoste cu cel care i-a devenit ulterior soț și cu care are două fetițe.

„Noi ne-am cunoscut în 2012 la un spectacol medieval, în care am jucat împreună. Ne-am cunoscut la repetiții, filmări și aia a fost. Bineînțeles că îl știam din serialele TV. Îl știam chiar de atunci, eu eram la liceu, iar maică-mea fiind în domeniul ăsta al filmului, am fost o dată la ea la Buftea și mi-a făcut cunoștință cu el. Aveam 15 ani, nu era cazul de așa ceva, doar că maică-mea a zis: „Ea e fii-mea și uite, îți dau „CV-ul' ei!”, eu lucrând în televiziune deja atunci, având partea asta cu dansul, făcusem și un pic de actorie. „Și dacă e vreun loc, uite, ea e fii-mea!”, a declarat, pentru playtech.ro, Cristina Ștefan.

Citește și:
Diana Dumitrescu și soțul ei au împlinit 6 ani de căsnicie. Mesajul transmis de actriță: „Acum și pentru totdeauna'

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people