Cristina Joia, unul dintre designerii de la „Visuri la cheie”, a fost atacată într-un magazin și nimeni nu a intervenit

Cristina Joia, designer de interior pentru emisiunea "Visuri la Cheie", a fost agresată de către o femeie într-un magazin din capitală.

Cristina Joia, unul dintre designerii de la "Visuri la cheie", a fost atacată într-un magazin și nimeni nu a intervenit

Cristina Joia, unul dintre designerii de interior din cadrul emisiunii „Visuri la cheie” de la Pro TV, a fost atacată sâmbătă după-amiază într-un magazin din capitală, din Calea Șerban Vodă, Sector 4. Cristina a fost agresată de o femeie, după ce i-a atras atenția că blocase cu mașina o trecere de pietoni și intrarea magazinului.

Cristina Joia a fost transportată la spitalul Bagdasar Arseni și supusă unei operații în urma agresiunii. Jurnalistul Pro TV Ovidiu Oanță a relatat pe pagina sa de Facebook incidentul. „Cristina Joia, unul dintre designerii emisiunii Visuri la cheie, a fost victima unui atac extrem de violent, petrecut ieri după-amiază, într-un magazin din Calea Șerban Vodă. O femeie căreia îi reproșase că a blocat cu mașina o trecere de pietoni, dar și parcarea magazinului, s-a năpustit asupra realizatoarei aflată la cumpărături, pe care a lovit-o în plină figură cu un obiect tare – nu e clar dacă un „box” sau cheie – zdrobindu-i nasul și provocându-i o rană de câțiva centimetri. Cristina Joia a fost transportată, plină de sânge și aproape leșinată, la spitalul Bagdasar Arseni, unde a fost operată. Poliția a identificat agresoarea, cu ajutorul imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, însă nu îi cere socoteală, pentru că așteaptă ca realizatoarea de televiziune să iasă din spital, să meargă la secția de poliție și să depună plângere penală”, a scris Ovidiu Oanță pe Facebook.

Cristina Joia, unul dintre designerii emisiunii Visuri la cheie, a fost victima unui atac extrem de violent, petrecut…

Publicată de Ovidiu Oanţă pe Duminică, 8 noiembrie 2020

Cristina Joia a făcut și primele declarații despre incidentul violent prin care a trecut pentru Știrile Pro TV, povestind cum anume s-a întâmplat totul. Ea mărturisește că în momentul în care s-a produs agresiunea, nimeni din magazin nu a reacționat. „M-am trezit cu un pumn în față, a fost incredibil de puternică lovitura, pe moment nu mi-am dat seama că avea ceva ascuțit la mână și am căzut. Mi-a țâșnit foarte mult sânge, eram pe podea, oamenii din jur se uitau, nimeni nu a avea nicio reacție, nimeni nu suna la poliție sau SMURD, ea a fugit, mi-era foarte rău deja. O singură fetiță s-a aplecat să îmi dea un șervețel pentru că sângeram. Casiera continua să pună produse, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.”

„M-am îndreptat către magazin și o văd pe această femeie care iese din magazin și se îndreaptă către mașină, și am întrebat-o dacă e mașina ei și mi-a răspuns într-un limbaj foarte vulgar pe care nu-l pot reproduce că ce mă intereseză pe mine. Am intrat în magazin și am lăsat-o înjurând. M-am apucat să fac cumpărături, puneam banane în coș, eram cu spatele și când m-am întors m-am trezit cu un pumn în față”, a mai spus Cristina.

Cristina continuă să spună că în urma incidentului violent, piramida nazală a fost spartă și a fost supusă de urgență unei operații. „Am ajuns să fim conduși de clanuri de interlopi și să îți fie frică să iei poziție pentru un lucru în care crezi, pentru că nu mi se pare normal, din moment ce parcarea e goală să nu poți să mai mergi 2 metri și să parchezi regulamentar. Am o tăietură (…), dar este spartă piramida nazală și-a trebuit să mă opereze de urgență pentru că în câteva ore s-ar fi necrozat țesuturile”, a declarat Cristina Joia pentru Știrile Pro TV.

Deși în magazin ar fi trebuit să fie prezent și un agent de pază, acesta ieșise să fumeze și nu a văzut incidentul. Vânzătoarea a declarat pentru Pro TV că atacul s-a produs repede, însă a fost surprins de camerele de supraveghere. Se așteaptă să iasă din spital Cristina Joia pentru a depune plângere împotriva agreasoarei pentru că, altfel, aceasta nu poate suferi până în acest moment nicio sancțiune.

Poliția Capitalei a informat că s-a sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire și alte violențe și că „desfășoară activități pentru depistarea autorului și pentru stabilirea tuturor împrejurărilor care au condus la producerea evenimentului”, relatează Libertatea.

Citește și:
Marziyeh Ebrahimi și drumul de la victimă la luptătoare

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people