Cristina Cioran și partenerul ei, Alexandru Dobrescu, au organizat în acest weekend botezul fetiței lor, Ema. Evenimentul a avut loc sâmbătă, 28 mai, și a fost unul discret, luând parte familia și prietenii apropiați.
Fetița Cristinei Cioran a fost creștinată la o biserică din București, acolo unde a fost îmbrăcată într-o rochie roz, din tulle, iar ulterior a avut loc o petrecere. Așa cum era de așteptat, Ema a atras toate privirile la eveniment.
La biserică, Cristina Cioran a ales să poarte o rochie albă, scurtă, iar pentru petrecere a optat pentru o rochie lungă până în pământ, cu decolteu în V, roșie.
La botezul fetiței Cristinei Cioran a fost prezentă și prezentatoarea TV Simona Pătruleasa, care a împărtășit pe Instagram o imagine în timp ce o ține în brațe pe Ema.
De asemenea, Cristina Cioran a transmis și un mesaj după botezul fiicei sale, Ema, în care a explicat motivul pentru care evenimentul a avut loc acum.
„La 10 luni și 10 zile, 10kg jumate s-a întâmplat și botezul Emei! Știu, o să ziceți că e un copil greu! Este! Și ce bine că este 🤣🤣🤣🤣🤣 o să mă întrebați de ce așa târziu? Am vrut să fie cald, am vrut petrecere să ne distrăm și a fost foarte bine! Am avut o slujbă grozavă de botez ținută de dragul nostru Preotul Vasile Ioana, am învățat și înțeles multe! Am fost foarte emoționată și mulțumesc tuturor care au fost alături de noi în această zi atât de importantă pentru noi! La party ne-am dezlănțuit!!!!'.
Cristina Cioran povestea în urmă cu câteva luni faptul că a luat hotărârea ca Ema să aibă șase nași.
„Mai mulți pieteni își doresc să fie părinții ei spirituali, și am zis ca atunci să fie toți. Va avea șase nași', a declarat Cristina Cioran pentru impact.ro.
Cristina Cioran a devenit pentru prima dată mamă anul trecut. Vedeta a născut o fetiță pe data de 18 iulie 2021. Micuța s-a născut prematur, la 29 de săptămâni, la Spitalul Municipal din București, deși nașterea ar fi trebuit să aibă loc într-o clinică privată.
Fetița Cristinei Cioran, Ema, a ajuns acasă la începutul lunii septembrie, după aproape două luni petrecute în spital. De atunci, vedeta și partenerul ei, Alexandru Dobrescu, trăiesc unele dintre cele mai frumoase clipe alături de copilul lor.
Într-un interviu recent acordat publicației VIVA!, Cristina Cioran a vorbit despre începutul relației cu Alexandru Dobrescu.
„Eram foarte tristă și foarte nefericită când l-am cunoscut pe Alex, eram într-o perioadă destul de ciudată. Ieșeam dintr-o relație toxică, nu mă interesa nimic. Ne-am cunoscut la o petrecere, total întâmplător, total pe nepregătitelea. Când ne-am cunoscut, a fost pe cât de neașteptat, pe atât de rapid totul, parcă nu am vrut să pierdem nicio secundă. Poate că acela a fost un moment în care am realizat cât timp pierdem aiurea, fără sens… Ne-am lipit. (râde) M-am surprins pe mine, am realizat câtă nevoie aveam de cineva inteligent, curajos, cu umor și brațe puternice', a povestit Cristina Cioran pentru sursa citată.
„M-a cucerit cu cinismul lui, cu umorul și cu nonșalanța. Lucrurile bune vin atunci când nu le aștepți. Nu știu ce anume ne-a legat atât de tare, atât de repede, dar știu că din prima lună ne-am gândit să facem un copil, să fie rodul dragostei noastre. Și acum ne uităm la Ema și asta ne spunem, că e rodul dragostei noastre. Altceva nici nu mai contează', a mai adăugat ea.
Citește și:
Imagine inedită cu Josephine, fiica lui Smiley & Gina Pistol. Unde au fost surprinși cei trei
Foto: Instagram, Arhiva ELLE