Cristina Cioran s-a externat. Ce se întâmplă cu fiica ei, născută prematur?

Cristina Cioran s-a externat din spital, după ce a născut prematur pe 18 iulie. Fiica ei a rămas încă internată, iar vedeta a vorbit despre experiența sa și despre ce urmează să se întâmple cu fetița.

Cristina Cioran s-a externat. Ce se întâmplă cu fiica ei, născută prematur?

Cristina Cioran s-a externat, după ce a născut prematur, pe data de 18 iulie, o fetiță. Vedeta TV a povestit deja experiența, după ce, în primă fază, aceasta și-a alertat fanii, cerându-le să se roage pentru ea și pentru fiica sa. Se pare că o toxiinfecție alimentară a fost cea care i-a declanșat contracțiile. Astfel, Cioran a fost nevoită să cheme o ambulanță care a dus-o direct la Spitalul Municipal, unde și-a adus pe lume fiica. Aceasta rămâne, pentru moment, internată la terapie intensivă.

Vestea conform căreia Cristina Cioran s-a externat a venit de la partenerul acesteia, Alexandru Dobrescu, care a declarat pentru Playtech.ro: „Cristina este bine. Nu aș putea să zic că a trecut printr-o cumpănă a vieții. Pentru că nu este nici prima, nici ultima femeie care a născut sau care o să nască prematur. Fetița este bine acum, este la incubator. Am avut emoții, este un lucru normal, însă eu eram deja pregătit pentru că mai am un băiețel de 5 anișori deja. Știu ce mă așteaptă”.

Tot acesta a declarat fiica sa va mai rămâne, pentru o vreme, internată. „Cristina s-a externat singură. Fetița o să mai stea încă două săptămâni în spital, ca să ajungă la greutatea care trebuie. Acum are în jur de două kilograme (…) O să botezăm și copilul. Ne-am planificat ca în iarnă să se întâmple acest lucru. Credem în puterea divină, normal, dar asta nu înseamnă că vrem să botezăm fetița acum, urgent. Până atunci vrem să fim sănătoși și cu toții bine”.

După ce Cristina Cioran s-a externat, aceasta a postat un selfie pe contul său de Instagram, însoțit de mai multe detalii despre experiența prin care a trecut recent. „În primul rând vreau să vă mulțumesc pentru sutele de mesaje primite, mesaje de încurajare pentru noi, mesaje cu povești similare. Nu mi-am imaginat că suntem atât de mulți și multe, cele care trecem prin astfel de momente și vreau să vă spun că mă ajută enorm să merg mai departe și să prind curaj.”

Totodată, deși Cristina Cioran s-a externat, fiica ei a rămas în spital, iar vedeta a dat câteva detalii despre aceasta și despre starea de sănătate a micuței: „Ema e puternică, are o strângere de mână ca tati, zâmbet ca mami, curaj și ambiție. Au fost și sunt momente foarte emoționante pentru mine (…) Sunt acasă. Nu m-au mai putut ține în spital, sunt reguli stricte… iar Ema mea a rămas în spital sub atenta îngrijire a medicilor care au salvat-o. Nu știu cum și nu pot să exprim ceea ce simt pentru ce au făcut pentru noi și fac zilnic pentru ea. O voi putea vizita de două ori pe săptămână cu test covid, o voi putea mângâia atât cât mi se va permite ca să nu îi punem în pericol viața. Mai stă în spital până când va lua suficient în greutate ca să o putem lua acasă. Suntem doar doi părinți care încercăm să ne îmbărbătăm și cu răbdare și credință să o putem aduce acasă. Vă mărturisesc faptul că sunt prea emotivă ca să pot vorbi foarte mult despre ce s-a întâmplat, așa că vă rog să mă înțelegeți și încă o dată vă mulțumesc! Să știți că apreciez fiecare gând, faptul că v-ați rupt timp ca să-mi scrieți mă onorează și mă obligă să vă răspund.”

Citește și:
Marius Moga face declarații inedite despre viața de familie și fiica lui

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people