În urmă cu aproape două săptămâni, Cristina Cioran și logodnicul ei, Alexandru Dobrescu, au decis să pună capăt poveștii lor de dragoste. Cei doi, care au împreună și o fetiță, au anunțat despărțirea. Fostul partener al vedetei a fost cel care a dat de bănuit pe rețelele de socializare, ca mai apoi actrița să confirme zvonurile.
Cristina Cioran a confirmat ulterior despărțirea de Alexandru Dobrescu în urma informațiilor apărute în mediul online. Inițial, fostul partener al actriței a postat un comentariu pe rețelele de socializare, prin care sugera că el și vedeta nu ar mai forma un cuplu.
La scurt timp de la confirmarea despărțirii, Alexandru Dobrescu s-a aflat în mijlocul unui scandal la localul pe care îl deține, fiind necesară intervenția poliției. Ulterior, acesta a declarat că urmează să se căsătorească cu actrița, pentru ca mai apoi să dea publicității un schimb de mesaje controversat între el și Cristina Cioran, în care foștii parteneri își aruncă vorbe grele.
Cristina Cioran a făcut acum câteva declarații și pe InstaStory, în care susține că motivul scandalului dintre ea și fostul logodnic ar fi faptul că Alexandru Dobrescu nu poate accepta despărțirea lor.
„Când un bărbat nu acceptă o despărțire… Iată ce face! Șantaj… Amenințări …Minciuni …Îmi dau seama cât e de amuzant pentru toată lumea… și pentru mine… Așa bărbat? Dar toate trec… mai e puțin.', a scris Cristina Cioran pe rețelele de socializare.
Actrița a declarat și într-un interviu că despărțirea este definitivă, indiferent ce afirmații face fostul ei logodnic în presă.
„Nu am nimic de declarat. Cei de la Antena Stars m-au sunat și m-au înregistrat. Noi ne-am despărțit, normal. Ce să vă fac dacă vă luați după ce spune el? Care vorbe atârnă mai mult, ale mele sau ale lui?', a precizat Cristina Cioran pentru Click!.
Cristina Cioran acceptase cererea în căsătorie
Despărțirea celor doi este cu atât mai surprinzătoare întrucât Cristina Cioran anunța în urmă cu aproape 2 săptămâni că a fost cerută în căsătorie de către iubitul ei, iar ea a acceptat. Cu toate că vedeta a spus în urmă cu ceva timp că ea și Alex Dobrescu nu plănuiesc să se căsătorească, se pare că actrița a fost luată prin surprindere.
Vedeta a fost cerută în căsătorie pe 20 octombrie, la prima oră a dimineții. Aceasta a povestit ce surpriză i-a pregătit Alex, iar totul părea că lucrurile între cei doi merg foarte bine.
„Da, m-a cerut de soție! Acum de dimineață s-a întâmplat, la prima oră, ca să nu cumva să mă gândesc prea mult (râde). De dimineață a venit și a improvizat ceva, a venit la pat, mi-a adus niște flori. Nu mi-a oferit încă inelul, e comandat, mi-a dat doar florile„, a spus Cristina Cioran pentru spynews.ro.
Citește și:
Dovada că Vlad Gherman a suferit mult după despărțirea de Cristina Ciobănașu. Actorul a publicat noi imagini: „Așa arătam’
Foto: Arhiva ELLE