Cristina Cioran, dezvăluiri despre relația cu Alex Dobrescu, la 7 luni de la despărțire: „Este foarte implicat”

Cristina Cioran a vorbit despre relația din prezent cu Alex Dobrescu, la 7 luni de la despărțirea lor.

Cristina Cioran își împarte timpul între rolul de mamă și cariera sa profesională. Vedeta a dezvăluit recent cine o sprijină în creșterea fiicei sale și cum se înțelege cu Alex Dobrescu, tatăl micuței. În noiembrie 2022, s-a aflat că ea și Alex Dobrescu au pus capăt relației lor, chiar dacă aveau planuri de căsătorie. Cei doi au decis astfel să urmeze căi separate, însă au păstrat o relație bună de dragul copilului.


Într-un interviu acordat publicației Click, Cristina a vorbit despre relația pe care o are acum cu Alex Dobrescu. La 7 luni de la despărțirea lor, vedeta a declarat că tatăl fetiței sale este foarte implicat în creșterea micuței și au păstrat o relație bună pentru a-și educa împreună fiica. De asemenea, Cristina a precizat că și Ema are o conexiune specială cu tatăl ei, fiind tot timpul încântată de întâlnirile cu el.

Chiar dacă au pus capăt relației lor, Alex Dobrescu este implicat în creșterea fiicei sale, Ema, pe care o vede la câteva zile. Cristina Cioran are parte și de sprijinul mamei ei. 


„Mama mă ajută foarte mult, chiar o voi lasă câteva zile la mama pe Ema, în perioada următoare, ca să pot să fac filmările pentru cooking show. Cu Alex, fostul meu iubit, bărbatul cu care am un copil sunt în relații foarte bune și este foarte implicat. Am observat că Ema, fiica noastră, este foarte fericită când se vede cu el', a declarat Cristina Cioran pentru Click.

Între timp, vedeta se ocupă foarte mult și de cariera ei. Cristina Cioran a precizat că dorește să își reia activitatea profesională, motiv pentru care nu se vede într-o vacanță prea curând. Cristina și-a anunțat fanii că o vor putea urmări pe rețelele de socializare, dar mai ales pe Youtube, unde va începe un nou proiect inedit.


„Acum vreau să revin în activitate, deci concediu…nu cred că o să am. Momentan sunt implicată în câteva proiecte vara asta, sigur mai vin și pe parcurs. Voi lansa și un canal de YouTube cât de curând, un canal de cooking, rețete simple, gătite de mine, cu pricepere dar și stângăcie, deoarece nu sunt un profesionist în domeniu, dar îmi place mult să gătesc și îmi găsesc relaxarea în a-i face pe ceilalți fericiți. În rest, sunt foarte bine, mereu este loc de mai bine asta știm cu toții', a mai spus Cristina Cioran pentru Click.

În aceste luni de când au anunțat despărțirea, Cristina Cioran și Alex Dobrescu au oferit detalii despre motivele ce au dus la separarea lor, iar vedeta a răspuns și întrebărilor legate de o posibilă împăcare. Cristina este de părere că nu își vor relua relația amoroasă și vorbesc doar chestiuni legate de copil.


„Vorbim în legătură cu copilul și ce treburi mai avem împreună. El este cu proiectele lui, acum este implicat într-un restaurant libanez. Am vorbit despre împăcare, dar nu este cazul. Pe hârtie, minusurile sunt mai multe. În situația de față nu m-aș împăca cu fostul meu prieten pentru copil. Nu cred în tipul acesta de compromis.„, a spus vedeta la emisiunea „Vorbeste Lumea' de la Pro TV.

Citește și:
Cabral, dezvăluire inedită despre relația cu soția lui: „Din pură întâmplare…’

FOTO: Arhivă ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people