Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman s-au despărțit, după 9 ani de relație

Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman s-au despărțit. Cei doi actori au confirmat separarea printr-un video publicat pe conturile lor de socializare.

Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman s-au despărțit, după 9 ani de relație

Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman, cunoscuți pentru rolurile din serialul românesc „Pariu cu viața”, s-au despărțit. Cei doi formau un cuplu de nouă ani și s-au cunoscut pe platourile de filmare ale serialului. 

Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman au confirmat printr-un video publicat pe conturile lor de Instagram că s-au despărțit. În acel video, vorbesc despre motivele care au dus la despărțire și menționează că în ciuda separării, au decis să rămână prieteni. „Ăsta o să fie un video diferit, greu de făcut și cu atât mai greu de digerat, însă îl facem pentru că voi ne-ați fost întotdeauna alături, ne-ați susținut și unii dintre noi ați și crescut alături de noi și meritați să știți adevărul de la noi, oricât de dureros sau greu de crezut ar fi. Cris și cu mine ne-am despărțit”, a spus Vlad Gherman.

„Eu și Vlad nu mai formăm un cuplu. Am decis împreună că e mai bine să o luăm pe drumuri separate, însă rămânem prieteni”, a continuat Cristina Ciobănașu.

Vlad a explicat că anul 2020 și-a pus amprenta asupra relației lor de cuplu și a punctat faptul că vor fi prieteni, chiar și după 9 ani de relație. „Se poate să rămânem prieteni după 9 ani de relație și mai mult decât atât o să ne avem spatele unui celuilalt. E greu, într-adevăr, avem trei săptămâni de când plângem încontinuu. Am perpelit decizia asta pe toate părțile și am ajuns la concluzia că e cel mai corect lucru pe care putem să-l facem pentru noi ca indivizi. Ce trebuie să înțelegeți este că 2020 a lăsat amprenta și asupra relației noastre.”

Cristina a spus că în perioada pandemiei au avut timp să discute și și-au dat seama că își doresc lucruri diferite și a dezvăluit că ea a fost cea care a inițiat discuția despre despărțire. „Am avut foarte mult timp la dispoziție în care am stat împreună și nu am mai lucrat foarte mult. Am avut timp să discutăm și ne-am dat seama că suntem foarte diferiți, că ne dorim lucruri diferite și că ne aflăm în puncte diferite ale evoluției noastre. Am avut și momente grele pe care am preferat să le ținem pentru noi și am lăsat să se vadă doar părțile fericite și multă iubire. Eu am fost cea care a inițiat discuția.”

„E un lucru pe care eu l-am apreciat, nu aș fi avut curaj să inițiez discuția asta chiar dacă știam că ajunsesem să nu mai funcționăm”, a adăugat Vlad.

„În momentul în care ne-am cunoscut și am început această poveste de dragoste eram foarte tineri și din acel moment am făcut cam totul împreună. Am lucrat și jucat împreună, iar undeva pe drum am uitat să mai fim atenți la nevoile noastre, la ce ne doream noi ca indivizi”, a mai spus actrița.

Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman au încheiat acest video făcând o mărturisire emoționantă. „Eu (n.r. – Vlad) o iubesc pe fata aceasta. Și eu (n.r. – Cristina) pe băiatul ăsta. Și rămânem în continuare buni prieteni și colegi.”


Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman au jucat împreună de-a lungul timpului în mai multe seriale românești, precum „Pariu cu viața”, „O nouă viață”, „Fructul Oprit”, „Sacrificiul”, dar și în „Adela”, un nou serial produs de Ruxandra Ion și care a început să fie difuzat începând cu 14 ianuarie 2021 pe Antena 1. De asemenea, cei doi prezintă și emisiunea „CulTour”, pe Happy Channel. Referitor la emisiune, Cristina și Vlad au mărturisit că vor continua să o prezinte împreună.

Citește și:
Cântăreața și actrița Bibi s-a logodit

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people