Cristina Ciobănașu, detalii despre dorința de a avea o familie cu partenerul ei, Alex Mureșan: „Amândoi avem chestia asta”

Cristina Ciobănașu a vorbit deschis despre dorința de a deveni mamă și de a avea o familie cu partenerul ei, Alexandru Mureșan.

Cristina Ciobănașu și Alex Mureșan sunt împreună de trei ani și trăiesc o frumoasă poveste de dragoste. Cei doi au reușit să se adapteze la obiceiurile fiecăruia, demonstrând înțelegere și sprijin reciproc în carieră, iar relația lor decurge foarte bine. Actrița din serialul „Lia, soția soțului meu” a fost cerută în căsătorie pe două continente diferite, iar cuplul explorează și ideea de a deveni părinți.

Cristina Ciobănașu, despre dorința de a deveni mamă

Într-un interviu pentru Unica.ro, Cristina Ciobănașu a discutat despre posibilitatea de a deveni mamă pentru prima dată. Actrița care o joacă pe Sia în serialul Lia, soția soțului meu' de la Antena 1 a menționat că atât ea, cât și partenerul ei, își doresc copii, însă nu și-au stabilit un termen limită pentru acest pas, preferând să lase lucrurile să decurgă natural.

„Nu știu, în ultima vreme am cam început să mă gândesc așa că vine o vreme când ar trebui, dar nu vreau să pun presiunea asta pe mine, pentru că sunt genul care se stresează atunci când își dă ceva de lucru. Spre exemplu, când vine vorba de muncă, până nu termin toate lucrurile de pe listă în ziua respectivă, nu mă pot relaxa, nu am liniște. Și mă gândesc că la fel va fi și dacă îmi propun să fac asta și atunci cumva vrea să îl las pe Dumnezeu să hotărască când va fi acel moment, dacă va fi, că se poate la fel de bine să nu fie, cine știe”, a declarat, pentru Unica.ro, Cristina Ciobănașu.

„Amândoi avem așa chestia asta de a avea un copil ca o completare a familiei, ca întregirea familiei. Dar nici Alex nu pune presiune, din contră. Deși ne tatonăm cu subiectul ăsta încă de la începutul relației, în glumă, mai așa să vedem care e situația pe celălalt teren, abia de un an încoace am început să vorbim serios despre asta. Dorința există de ambele părți. Până la urmă e important să fim noi într-un punct al vieții în care psihic să fim pregătiți să-l primim, pentru că mi-este foarte frică de treaba asta. Sunt atât de angrenată în ideea de carieră și de viață profesională, încât mi-e frică că nu voi fi pregătită pentru el.”

Pe de altă parte, ea se bucură de influența a trei figuri materne în familie, care îi servesc drept sursă de inspirație. Este vorba despre mama ei biologică, Ruxandra Ion, producătoarea care a adoptat-o și i-a transformat viața în mod semnificativ, și despre mama partenerului ei, care lucrează ca medic.

„Îmi doresc să fiu o mamă, nu știu cum să zic, să iau toate calitățile de la toate cele 3 mame pe care le am în jurul meu, să iau toate lucrurile bune și să le îmbunătățesc și eu cu experiența mea de viață și adaptate la generația și la timpurile în care trăim și să fac cel mai bun produs al meu din copilul sau copiii mei, câți vor fi. Și de asta simt presiunea asta că trebuie să fiu pregătită psihic, emoțional nu știu, cred că vei fi pregătit instant în momentul în care îl ții în brațe, dar psihic vreau să fiu într-un moment al vieții în care să fiu împăcată cu mine, să fiu mulțumită că am făcut toate lucrurile pe care mi le doream înainte să fac un copil”, a mai spus, pentru Unica.ro, Cristina Ciobănașu.

Ce spune actrița despre gelozia în cuplu

Cât despre gelozie, Cristina Ciobănașu dezvăluit într-un interviu pentru revista VIVA! că nu a fost niciodată un motiv de ceartă în relația lor, ambii având încredere reciprocă.

„La începutul relației, aveam dificultăți în a transmite celuilalt ce ne dorim. Deși ne plăceam foarte tare, ne-a luat ceva timp până când am fost dispuși amândoi să lăsăm încăpățânarea la o parte și să vorbim pe bune. În acest moment se întâmplă ceva foarte drăguț și sper să ne țină. Ne cunoaștem atât de bine, încât știm ce butoane să nu atingem. Așa că, de fiecare dată când există discuții în contradictoriu și ajungem să atingem acele butoane, ne pufnește râsul la un moment dat, ne luăm în brațe și ne cerem iertare că ne-am folosit de acele declanșatoare. E un fel de a anula emoțiile negative de peste zi ale fiecăruia și de a ne da a doua șansă pentru a vorbi frumos pe tema subiectului care a născut discuția”, a spus Cristina Ciobănașu.

Citește și:
Cum s-a schimbat relația dintre Vlad Gherman și Oana Moșneagu după nuntă. Dezvăluirea făcută de actriță: „S-au întâmplat niște lucruri…'

foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people