Cristina Bălan a publicat mai multe imagini de la aniversarea gemenilor ei, Toma și Matei.
Cristina Bălan și soțul ei, Gabriel, sunt căsătoriți din 2012, iar în luna decembrie a anului 2022, Cristina Bălan a devenit din nou mamă. Vedeta a adus pe lume o fetiță, care poartă un nume special, Nadeea Sofia. Artista și partenerul ei de viață îi mai au împreună pe gemenii Toma și Matei.
Pe 11 august, gemenii Cristinei Bălan au împlinit 11 ani. Artista a transmis cu această ocazie un mesaj special pentru Toma și Matei și a împărtășit cu fanii câteva imagini de la aniversarea lor.
„Sărbătoare dublă, în familia noastră!
Supergemenii Matei și Toma au împlinit, ieri 11 Aug, 11 ani O cifră magică, ca ei doi.
Pentru că ieri le-am dedicat toată ziua și nu am vrut să petrec timp pe telefon, postez astăzi cam cum am sărbătorit.
Am început de dimineață, cu urările cuvenite, am petrecut timp împreună, ne-am jucat. La amiază am culcat mezina și am fugit cu sărbătoriții și bunica Miki la film.
Înainte de film ne-am delectat cu niște plăceri culinare, apoi ne-am uitat la o animație drăguță și am plecat spre casă, unde ne așteptau tati, Nadeea și ceilalți bunici, cu baloane și alte pregăteli.
S-a suflat în tort, s-a mâncat tort, s-a dansat (n-aveai încotro, de țânțari), s-a făcut baie în piscină, s-a tot.
Băieții chiar au fost răsfățați la tot pasul. Lucru care continuă și astăzi, împreună cu copilașii de la after.
La mulți ani, iubiții mei! V-am scris și epistolă, e salvată în notes, dar am ales să postez așa și să vă spun personal ce însemnați pentru mine și cât vă iubesc. La mulți ani, să ne trăiți sănătoși și plini de idei, cum sunteți și acum!
Las aici și câteva imagini cu noi toți, pentru posteritate”, se arată în mesajul transmis de Cristina Bălan pe Facebook.
Într-un interviu acordat acum ceva timp, Cristina Bălan a vorbit despre cum i s-a schimbat viața de când a devenit din nou mamă și cum se înțeleg cei trei copii ai săi.
„Se joacă împreună foarte, foarte frumos! De multe ori băieții o includ în jocurile lor de rol respectiv cu Mickey Mouse sau cu nu mai știu eu ce căței sau pisici… sau se joacă pur și simplu așa cum ne văd pe noi. I-am văzut de multe ori cum se luminează la față atunci când vine ea în încăpere. Când apare ea parcă răsăre soarele pentru toată familia. Toată lumea zâmbește și se relaxează instantaneu și de cele mai multe ori îi respectă și programul de somn. Dacă le spun că ea doarme nici ei, am observat, că nu mai fac gălăgie, sunt mai atenți și mai calmi. Le place foarte mult să fie implicați în hrănirea ei, în schimbatul scutecelor și alte activități pe care le facem pentru ea. Au un schimb de energie fantastic, asta se simte foarte ușor”, a declarat Cristina Bălan pentru Click!.
Cântăreața se declară o femeie foarte fericită și împlinită și este extrem de bucuroasă că gemenii ei o adoră pe micuța Nadeea.
„A fost cea mai bună decizie a noastră să aducem pe lume o surioară pentru Tomas și Matei. Nici nu ne-am imaginat, ca să fiu sinceră! (…) Îi văd foarte fascinați de energia ei și de drăgălășenia ei, sunt îndrăgostiți la fel ca și noi! În general îi caută prezența și dimineața și seara…și pe timp de zi surioarei lor. Mereu ne întreabă ce face Nadeea. Și mai nou…pentru că fetița a început să spună „mama” ei au prins această șmecherie și tot îi repetă „mama, mama, mama.” Însă, în ultima perioadă ea se concentrează pe ridicatul în picioare și mersul de-a bușilea chiar dacă ea nu are nici măcar șapte luni”, a mai spus ea pentru sursa citată.
Foto: Facebook