Artista a povestit într-un interviu acordat recent că și-a dorit foarte mult să scape de kilogramele în plus acumulate după sarcină.
Cristina Bălan și soțul ei, Gabriel, sunt căsătoriți din 2012, iar în luna decembrie a anului 2022, Cristina Bălan a devenit din nou mamă. Vedeta a adus pe lume o fetiță, care poartă un nume special, Nadeea Sofia. Artista și soțul ei, Gabriel, îi mai au împreună pe gemenii Toma și Matei.
Artista a povestit într-un interviu acordat recent că și-a dorit foarte mult să scape de kilogramele în plus acumulate după sarcină, iar acum este foarte fericită că a reușit să slăbească aproape 10 kilograme.
„Până acum am slăbit 9 kilograme de când mi-am propus să fac asta, de jumătate de an aproximativ…cam așa. Țin dietă în sensul că nu mai mănânc după ora 19.00 – 20.00 până a doua zi pe la 9.00 -10.00. În rest mănânc normal, adică fără mari restricții pentru că alăptez. Mănânc și dulce, da, recunosc, am o slăbiciune pentru untul de arahide cu miere. Pot spune că am slăbit și în centimetri mai mult. La mine cântăresc foarte mult și glandele mamare, laptele din sâni și tot așa. La haine port mărimea M, deci nu se poate spune că sunt grasă. Am 69 de kilograme și indicele corporal normal la 1,70 înălțime. Eu vreau să slăbesc până ajung la 62 kilograme și de acolo mai vedem, dar o iau încetișor, îmi respect nevoile, nu vreau să mă frustrez, nu e bine pentru bebe”, a declarat Cristina Bălan pentru Click!.
La sfârșitul lunii decembrie a anului trecut, Cristina Bălan a devenit mama unei fetițe superbe și perfect sănătoase. Vedeta, având deja băieți gemeni, și-a îndeplinit cel mai mare vis, acela de a avea și o fetiță. Întreaga experiență, atât nașterea cât și sarcina, au fost complet diferite de această dată. În primul rând, câștigătoarea anterioară a emisiunii „Vocea României” a efectuat teste detaliate și costisitoare pentru a se asigura că sarcina merge bine și copilul este în regulă.
Totodată, vedeta nu a mai dorit să meargă la un spital de stat pentru naștere, în urma experienței anterioare cu gemenii săi, diagnosticați cu sindromul Down. Artista a avut cerințe specifice pentru momentul nașterii fetiței, cerințe care au putut fi îndeplinite doar de o singură clinică privată din România.
„Am dorit să dețin eu controlul și să mă simt împuternicită. Stiu că unii oameni nu vor înțelege acest lucru și vor spune că am fost inconștientă. Sunt… conștientă de acest lucru. Dar nu a fost nimic inconștient în decizia mea. Inițial, mă gândisem să nasc în clinică privată, în bazin. Și doream să am soțul, tatăl copilului, lângă mine. Și doream să nu fie tăiat cordonul ombilical imediat după naștere. Și doream ora magică, cu bebe la piept și nimeni să nu ne deranjeze. Și am dorit atât de multe, dar nicăieri nu am găsit toate doleanțele mele îndeplinite. Sau am găsit, în Constanța, dar pe o sumă de bani cu care poți cumpăra și o mașină la mâna a doua. Este foarte scump să naști în clinică privată, în România. Noi abia răzbim cu doi copii cu dizabilități, care au nevoie de multe terapii și sunt multe cheltuieli”, a spus Cristina Bălan pentru revista VIVA!
Cristina Bălan a trecut printr-un travaliu ușor, permițându-i să citească și să se relaxeze în toată această perioadă. Atât susținerea oferită de doula pe care a găsit-o, cât și sprijinul acordat de soțul ei, au avut o importanță deosebită, contribuind la o stare de liniște pe durata întregului proces al nașterii.
„Am avut parte de sprijinul soțului și doula mă încuraja și era atentă la mine, supervizând tot procesul. Eu mă simțeam în transă, dar în sensul cel mai frumos, eram conștientă de ce se întâmpla, însă, în același timp, parcă eram pe altă lume. O lume doar a mea și a bebelușului meu. Expulzia în sine a durat puțin, până în jumătate de oră. Totul a decurs firesc, natural și frumos. Nu pot explica exact pentru că nu sunt cuvinte pentru tot ce am simțit. Am avut tot ce mi-am dorit, plus demnitate și blândețe. (…) Nu m-am temut absolut deloc, teama nu face decât ca organismul să secrete cortizol, un hormon care nu ajută nașterea. (…) Există metode de a menține calmul și relaxarea, nu e nevoie să lăsăm panica să ne controleze. Eu am fost foarte fericită să nasc cum mi-am propus, și asta a ajutat mult. Starea emoțională este crucială în orice facem”, a completat Cristina Bălan pentru sursa citată.
Foto: Arhiva ELLE