Crina Abrudan, imagini din vacanța în Peru. Vedeta a avut o experiență unică alături de șamani: „Dietă acolo înseamnă câteva zile de izolare în care primești un ceai”

Crina Abrudan a oferit detalii inedite despre experiențele unice pe care le-a trăit în Peru.

Crina Abrudan, acum la 49 de ani, a trăit o experiență unică în Peru, alături de șamani locali. Fosta prezentatoare TV, care vizitase această țară și acum doi ani, a ales să se întoarcă vara aceasta într-o călătorie menită să o conducă spre o profundă descoperire spirituală și interioară.

Crina Abrudan, experiențe unice în Peru

Crina Abrudan a participat în Peru la ceremonii șamanice axate pe vindecare spirituală și eliberarea de energiile negative. Având deja experiență dintr-o vizită anterioară, ea a abordat aceste ritualuri cu mai multă încredere și claritate.

În cadrul ceremoniei despacho, Crina Abrudan a scris pe hârtie ceea ce dorea să lase în urmă și ceea ce își propunea să realizeze, arzând aceste dorințe în foc și îngropând ofrande în semn de recunoștință pentru Pământ, ca un gest de plantare a noilor sale intenții.

„Cred că fiecare experiență este diferită. De la o experiență la alta mergem acolo cu alte lucruri care ies la suprafață și pe care vrem să le debarasăm. Prima dată am mers cunoscând mult mai puține lucruri despre ceea ce înseamnă medicina cu plante, ceremoniile șamanice și tot ceea ce se poate face acolo, prin ce treci, ce simți, ce senzații intense poți să experimentezi, ce efecte au și în cât timp, cum evoluează viața ta după ce revii acasă. Toate astea le-am descoperit pe propria piele după prima experiență, așa că acum, în anumite privințe, știam la ce să mă aștept. Am mers cu mai multă încredere, cu lecțiile făcute. Mai exact aveam făcută lista cu ceea ce vreau să las să plece din mine și din viața mea, cu ceea ce vreau să vindec și cu ceea ce îmi doresc să construiesc. Una dintre ceremoniile de acolo, despacho, este în mare parte exact pentru așa ceva. Se stă în jurul unui foc, așterni pe hârtie ceea ce vrei să eliberezi, să plece din gândurile tale, și arunci în foc. Apoi vine momentul dorințelor. La fel, le pui pe o hârtie si le pui în foc cu intenția de a se împlini. De asemenea, se îngroapă în pământ ceva în semn de recunoștință pentru Mama Pământ, ceva ce dai cu drag și se îngroapă și o dorință sau o listă cu dorințe, ca și cum ai sădi o sămânță din care în timp aștepți să rodească dorința ta”, a povestit Crina Abrudan pentru Unica.

Crina Abrudan a mărturisit că a petrecut zile întregi consumând doar ceai și menținându-se izolată de ceilalți, având contact doar cu un șaman care îi aducea ceaiul.

„De altfel, în toate ceremoniile mergi cu intenții. Știi ce vrei să ceri și ce vrei să lași să plece. De data asta mi-a fost mai ușor și am avut mai mult curaj să fac aproape toate ceremoniile. Și curajul ăsta a venit tocmai din felul în care m-a schimbat în bine prima experiență. De-altfel, asta m-a și făcut să revin, schimbarea enormă în bine resimțită în ultimii doi ani. Totul a fost diferit, absolut tot. Începând cu reacțiile organismului meu la ceremonii și la tot ce am băut acolo și continuând cu starea mea de spirit pe parcursul șederii acolo. Am fost mult mai relaxată. De exemplu, ai acolo câteva zile de dietă, nu una alimentară pentru că pe aceea o ții oricum. Dietă acolo înseamnă câteva zile de izolare în care primești un ceai. Șamanii stabilesc de ce plantă ai nevoie și câte zile, după aceea îți face fiecare șaman citirea și îți pune diagnosticul. Stai izolat în căsuța ta, tu cu tine. Vine la tine doar șamanul ca să îți dea ceaiul dimineața și seara sau doar o dată pe zi, depinde, și ți se aduce mâncarea care constă în smoothie dimineața și la prânz, și apă de cocos, și un fel de grâu fiert seara. Fiecare persoană reacționează diferit la ceea ce are de băut și reacționează diferit la fiecare doză. Posibil să ai stări de vomă, de rău, de somnolență sau să nu ai nicio stare”, a povestit vedeta.

„Tot ce visezi în nopțile acelea sau gândurile care îți vin în minte ziua sunt legate de tine pentru că în acest timp planta respectivă lucrează în organismul tău, cu creierul tău. Este un detox pentru organism și pentru creier. În acele zile stai în căsuța ta, tu cu tine, fără telefon, nu există electricitate, deci seara adormi când se întunecă și te trezești când se luminează. Poți doar să citești, să ții într-un jurnal ce gânduri îți vin în minte pentru că la final e bine să pui totul cap la cap ca să înțelegi niște lucruri. Eu anul acesta am primit aceeași dietă cu aceeași plantă timp de patru zile, exact ca acum doi ani, dar reacțiile au fost total diferite. Dacă data trecută îmi venea să dorm toată ziua, acum am avut insomnii”, a mai mărturisit Crina Abrudan pentru sursa citată.

Citește și:
Festivalul de Film de la Veneția 2024: cele mai spectaculoase apariții pe covorul roșu la ceremonia de deschidere

Foto: Arhiva ELLE

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people