În timpul episodului de marți al emisiunii The Ellen DeGneres Show, Ellen s-a oferit să o ajute pe Courtney să-și facă debutul pe Instagram, postându-i prima fotografie. Gazda a amenajat platoul în așa fel încât să pară că se află cu toții în Central Perk, renumita cafenea din „Friends’. „Mi-aș fi dorit ca Lisa Kudrow să fi fost aici’, a spus Ellen înainte ca Lisa să intre în platou.
Deși „Friends’ s-a încheiat cu cel de-al zecelea sezon, în 2004, majoritatea actorilor – inclusiv Courtney și Lisa – au păstrat legătura, fiind văzuți împreună în numeroase contexte. În timpul unui interviu cu ET din luna martie, Lisa Kudrow a admis cât de minunat este să aibă sprijinul lui Courtney Cox în toți acești ani. „Toți cei care au prieteni de atât de mult timp se pot identifica cu ceea ce spun. Courtney a fost lângă mine mereu. Mereu!’
„Știu că orice aș face în viață, dacă trebuie să fiu undeva, știu că va fi primul meu apel și va fi alături de mine’, a continuat Courtney. Lisa și Courtney păstrează legătura și cu Jennifer Aniston. „Vorbim des prin mesaje. Noi, fetele, ne mai întâlnim. Am încercat să ne întâlnim din când în când cu întreaga distribuție, să luăm cina. Dar este foarte multă presiune’, a adăugat Lisa.
Citește și:
Motivul pentru care Meghan Markle și Prințul Harry ar putea petrece separat Valentines Day
Foto: Instagram, Arhiva Revistei ELLE