Cosmin Seleși s-a întors de curând dintr-o vacanță de vis în Thassos. Actorul a fost plecat împreună cu familia în Grecia, fiind o destinație în care preferă să meargă de mai mulți ani.
Cosmin Seleși a vorbit în emisiunea „Vorbește Lumea' de la PRO TV despre vacanța pe care a petrecut-o în Thassos. Pe lângă asta, prezentatorul a mărturisit că înainte de a alege această destinație, a mers în Bulgaria, acolo unde a apreciat condițiile de care a avut parte, iar asta pentru că cei doi copii ai lui erau mai mici, iar drumul era mai scurt.
„De ce aleg Grecia de ani de zile? Înainte de Grecia am ales Bulgaria, pentru că copiii mei erau mititei, și m-am dus vreo 4-5 ani. Tudor era mic, după aia a venit și Ilinca. M-am dus în Bulgaria la Albena, o stațiune închisă, e aceeași companie, are toate resorturile. La ora 23 se închide absolut tot. Ai șezlongul tău pe plajă. Hotelurile sunt foarte drăguțe, eu, de obicei, aleg hoteluri demipensiune, nu vreau hotel all inclusive pentru că înnebunesc, nu-mi place când vin, își cumpără cu roaba, își iau mâncare și așa…', a declarat Cosmin Seleși.
Cosmin Seleși a povestit în continuare și despre litoralul românesc și a detaliat motivele pentru care preferă să nu meargă acolo. Printre acestea se numără prețurile care cresc foarte mult.
„Chiar dacă sună ciudat. Nu-mi permit să mă duc la mare la noi. Dacă îți permiți, nu suport ca în momentul în care… eu dacă comand un mușchi de vită sau o tochitură și e rece… înnebunesc. Ți-o aduce și după o oră, se și supără că ai comandat tochitură sau ciorbă de burtă. Se supără pe tine, te și taxează, costă vreo 6 euro o ciorbă. Și, atunci, nu suport, sunt banii pe care eu îi muncesc. De ce să îți plătesc ție acum? Cresc prețurile de pe 15 iulie la noi pe litoral și o cameră la trei stele e aproape 100 de euro, fără nicio masă. Eu înțeleg. Nu am nimic cu cei de pe litoral, e afacerea lor, funcționează. Bravo lor! Dar eu nu vreau să fac asta', a adăugat Cosmin Seleși în emisiunea „Vorbește Lumea' de la PRO TV.
Citește și:
Este oficial! PRO TV începe producția show-ului „Sunt celebru, scoate-mă de aici!’
Foto: Instagram
Vezi şi reguli de bună purtare în Bulgaria ca turist!