În cadrul Schumacher, un nou documentar marca Netflix, Corinna Schumacher, care s-a căsătorit cu Michael în 1995, povestește cum a decurs viața pilotului de Formula 1 după accidentul la schi din decembrie 2013, în urma căruia a stat în comă șase luni.
Cu implicarea totală a familiei Schumacher, filmul prezintă interviuri rare și imagini de arhivă în premieră, oferind un portret intim, dar și critic al sportivului care a obținut titlul mondial de șapte ori.
Corinna a dat de înțeles că soțul ei, în vârstă de 52 de ani, nu mai este la fel ca înainte, dar cel mai important este că e în viață. „Michael este aici. Diferit, dar este aici, iar asta ne dă putere, cred', a spus ea în mult-așteptatul documentar, care va avea premiera pe 15 septembrie.
Michael Schumacher nu a mai fost văzut în public de când a suferit un traumatism cranian în timp ce schia în Alpii francezi. Pentru recuperare, el a încercat multiple tratamente, printre care și unul cu celule stem, făcut la Paris.
Acum, șapte ani mai târziu, Corinna și soțul ei locuiesc în Geneva, Elveția, unde ea face tot ce poate ca să ușureze viața soțului ei. „Suntem împreună. Trăim împreună, acasă. Facem terapie', a explicat ea, potrivit ESPN. „Facem tot ce putem pentru a îmbunătăți starea lui Michael și pentru a ne asigura că se simte confortabil. Și ca să-l facem să simtă familia, legătura.'
Cuplul are doi copii, pe Gina-Maria (24 de ani), care este pasionată de echitație în stil western (cowboy), și pe Mick (22 de ani), care a călcat pe urmele celebrului său tată și este și el pilot de Formula 1.
Corinna a repetat că intimitatea este ceva la care soțul ei și ea țin extrem de mult, acesta fiind și motivul pentru care vorbește extrem de rar despre starea fostului pilot. „Viața privată e privată, cum spunea și el mereu. E foarte important pentru mine ca el să continue să se bucure de viața personală pe cât de mult posibil. Michael ne-a protejat mereu, acum noi îl protejăm pe el.'
Citește și:
Un pompier dezvăluie abia acum care au fost ultimele cuvinte ale Prințesei Diana după accidentul din 1997
Foto: PR