Copiii Madonnei, Lourdes Leon și Rocco Ritchie, sunt rareori văzuți împreună. Acum adulți, cei doi au participat la una dintre cele mai prestigioase prezentări de la Săptămâna Modei la Paris.
Copiii Madonnei sunt rareori văzuți împreună, în afara imaginilor pe care celebra lor mamă le postează pe conturile sale de social media cu ocazia feluritelor celebrări în familie. Însă se pare că cei doi copii adulți ai vedetei au o relație foarte bună, lucru care rezultă și din faptul că se bucură împreună de cele mai cool show-uri de modă din cadrul Săptămânei Modei de la Paris.
Astfel, Lourdes Leon și Rocco Ritchie au petrecut o seară agreabilă înconjurați de celebrități de același calibru, la prezentarea Saint Laurent, una dintre cele mai anticipate din calendarul modei pariziene. Copiii Madonnei, acum staruri pe cont propriu, au pozat zâmbitori pe covorul roșu al prestigiosului eveniment, înaintea debutului show-ului care a prezentat colecția casei pentru primăvara anului viitor.
Copiii Madonnei au purtat ținute impecabile, în ton cu natura evenimentului. Mai exact, Lourdes Leon, în vârstă de 23 de ani, a ales o rochie mini transparentă cu mâneci lungi, și cu o tăietură care lăsa la vedere un umăr, accesorizată cu o pereche de sandale chic, în vreme ce tânărul pictor Rocco Ritchie a ales un ansamblu format din pantaloni și cămașă din satin și un trenci amplu și foarte elegant negru, punctat de dungi verticale discrete. Cei doi au ajuns la prezentare la braț, au pozat în fața camerelor și au urmărit confortabil prezentarea din primul rând.
Lourdes Leon este cea mai vârstnică dintre copiii Madonnei, artista în vârstă de 65 de ani având patru fiice și doi fii. Lourdes s-a născut din relația de trei ani a megastarului pop cu Carlos Leon, un fost antrenor devenit actor, cu o carieră solidă în film și teatru. Rocco Ritchie, în schimb, este fiul cântăreței din căsnicia acesteia cu regizorul Guy Ritchie, care a durat 8 ani. Mai târziu în viață, Madonna a adoptat alți copii, mai precis, pe cel de-al doilea fiu al său, David Banda, acum în vârstă de 18 ani, și trei fiice: Mercy James, de 17 ani, și gemenele Stelle și Estere Ciccone, de 11 ani.
Cei șase copii ai Madonnei i-au fost aproape cântăreței în ultimele luni, când aceasta a traversat o perioadă marcată de probleme serioase de sănătate. Aceasta s-a întors recent la programul strict de repetiții pentru turneul său care celebrează întreaga ei activitate extrem de prolifică în lumea muzicii, după ce s-a recuperat în urma unei infecții bacteriene care a fost aproape să o ucidă. Aceasta a fost descoperită inconștientă și spitalizată de urgență și a primit tratament îndelungat, care a făcut-o să renunțe temporar la repetiții și să își amâne turneul anunțat din luna ianuarie.
Este posibil, deci, să vedem mai multe apariții de la copiii Madonnei, în timpul turneului Celebration, care va debuta în curând în Europa, cu concerte la Londra, Copenhaga, Barcelona, Paris, Milano etc., îndelung așteptate de către fanii care au fost îngrijorați cu privire la starea sa de sănătate. Sau îi vom vedea, cel puțin pe Lourdes Leon și Rocco Ritchie, separat, deoarece aceștia își iau foarte în serios propriile cariere care i-au adus în lumina reflectoarelor, dat fiind că Lourdes este model și actriță, iar Rocco Ritchie este deja apreciat în lumea artelor.
Foto: Profimedia, arhiva ELLE