Controversă la Eurovision 2022: Votul juriului din România a fost anulat, iar TVR cere explicații oficiale pentru situația creată

Ediția cu numărul 66 a concursului Eurovision Song Contest s-a încheiat cu victoria Ucrainei, reprezentată de Kalush Orchestra, cu piesa „Stefania”

Ediția cu numărul 66 a concursului Eurovision Song Contest s-a încheiat cu victoria Ucrainei, reprezentată de Kalush Orchestra, cu piesa „Stefania'. Podiumul a fost completat de Marea Britanie, cu „SPACE MAN' interpretată de Sam Ryder (466 de puncte) şi de Spania, cu „SloMo', interpretată de Chanel (459 de puncte).


Nu a fost o ediție lipsită de controverse și spune asta din cauza situației create ca urmare a anulării voturilor juriului României de către EBU, dar și a voturilor a alte cinci țări. Televiziunea Română, care a organizat selecția națională și a difuzat semnifinalele și finala, a transmis un comunicat de presă prin care își exprimă surprinderea cu privire la situația creată.

„Televiziunea Română și-a asumat în totalitate angajamentul de participare la Eurovision 2022, achitând taxa de participare și pregătind, alături de echipa lui WRS, un proiect care s-a bucurat de aprecierea publicului. Cu toate acestea, am fost surprinși să constatăm că rezultatul votului juriului României nu a fost preluat în calculul clasamentului final, organizatorii atribuind un alt set de punctaje concurenților din finală, în numele juriului țării noastre. Precizăm că juriul din România a decis să acorde punctaj maxim reprezentanților Moldovei', se arată în comunicat.


Uniunea Europeană de Radiodifuziune (EBU), organizatorul Eurovision, a modificat rezultatul votului dat de juriul românesc, acordând cele 12 puncte Ucrainei.

Decizia de anulare a voturilor din România a venit după ce organizatorul Eurovision a anunțat într-un comunicat emis chiar în noaptea finalei că juriile din șase țări au fost eliminate din calculul final al notelor după ce un observator independent a detectat „anumite tipare de vot incorecte'.

Într-un mesaj transmis reprezentanților țărilor participante, sâmbătă noaptea, chiar în timpul anunțării rezultatelor votului juriilor naționale pentru finala ESC (în jurul orei 01.00), EBU a comunicat că: „În analiza voturilor date de juriile naționale de către partenerul de vot pan-european al Uniunii Europene de Radiodifuziune (EBU) după cea de-a doua repetiție generală a celei de-a doua semifinale a Eurovision Song Contest (ESC) 2022, au fost identificate anumite modele de vot neregulate („irregular') în rezultatele a șase țări. Pentru a respecta Instrucțiunile de vot ale Concursului, EBU a lucrat cu partenerul său de vot pentru a calcula un rezultat agregat substitut pentru fiecare țară în cauză, atât pentru a doua semifinală, cât și pentru marea finală (calculat pe baza rezultatelor altor țări cu vot similar)'.

În mesaj, România nu a fost nominalizată explicit pe lista celor șase țări, nici nu a primit, la încheierea celei de-a doua semifinale, cea la care se precizează identificarea unor „modele de vot neregulate', o comunicare oficială referitor la o suspiciune a organizatorilor privind votul juriului din România. Responsabilul desemnat de TVR să gestioneze comunicarea cu EBU pentru votul juriului național a sesizat neconcordanța între punctajele transmise în ziua precedentă, după show-ul pentru juriu, și notele pe care EBU, în timpul evenimentului, a anunțat că le va introduce în clasament, ca fiind din partea juriului național.


Potrivit publicației ESCXTRA, specializată în Eurovision, cele șase țări ale căror voturi au fost anulate sunt: Azerbaidjan, Georgia, Muntenegru, Polonia, România, San Marino.

„Totodată, prezentatoarei Eda Marcus nu i s-a permis intrarea în transmisiunea oficială pentru a comunica rezultatele, așa cum TVR agrease în prealabil cu organizatorii, conform procedurilor. Mai mult, în cursul zilei de sâmbătă, responsabilul cu votul din partea TVR a participat la două teleconferințe cu organizatorii pentru stabilirea regulilor de prezentare/poziționare/citire ale Edei Marcus. De asemenea, a participat la repetiția de transmitere a rezultatului juriului, fără a primi vreo comunicare referitoare la eventuale suspiciuni sau intenția organizatorului de a opera modificări asupra votului juraților României', se mai arată în comunicatul transmis de TVR.


„Subliniem faptul că juriul național a urmărit spectacolul în urma căruia a votat în prezența unui notar și a respectat regulamentul impus de organizator. Reiterăm faptul că nici jurații, nici reprezentanții TVR, nu au fost anunțați, după a doua semifinală, de existența unor suspiciuni la adresa votului României. Așadar, regulile au fost schimbate în timpul jocului, fără ca participanții să fie anunțați în prealabil, aceștia aflând în timpul transmisiunii că unele voturi ale juriilor naționale au fost modificate de organizator', este poziția oficială a reprezentanților Televiziunii Române.


TVR a mai precizat că a solicitat organizatorilor ESC să furnizeze, în mod oficial, motivele concrete pentru care au înlocuit punctajul juriului din România cu un „substitut' calculat într-un mod netransparent. „În funcție de răspunsul care ne va fi trimis, TVR își rezervă dreptul de a lua măsuri pentru corectarea situației create'.

România a obținut locul al 18-lea la Eurovision 2022 pe ritmurile „Llamame'

România a trăit din nou emoțiile finalei Eurovision Song Contest, cea mai mare competiție muzicală din lume! WRS, reprezentantul României în concurs, a dus „Llamame' pe locul al 18-lea în clasamentul final ESC 2022, cu un total de 65 de puncte.


„Sunt recunoscător şi mândru pentru acest moment. Recunoscător celor care au fost alături de mine, în echipa României, şi mândru pentru că am muncit extrem de mult şi am reuşit să-mi reprezint ţara la nivel înalt! La fel ca orice sfârşit, este un nou început. Am numeroase proiecte în lucru, dar aventura Eurovision va rămâne mereu un moment special în inima mea. Vă mulţumesc pentru că aţi fost alături de noi!', a declarat WRS la finalul evenimentului.


Energia și vocea lui WRS, piesa și coregrafia impecabile, culoarea show-ului României au ridicat sala în picioare, publicul cântând și dansând pe ritmurile „Llamame.

Citește și:
Billboard Music Awards 2022: Imaginile de pe covorul roșu pe care trebuie să le vezi (GALERIE FOTO)

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people