Controversă la Casa Regală a Danemarcei. Prințul moștenitor Frederik, surprins alături de o vedetă de reality-show la Madrid, fără soția lui

Au apărut fotografii cu Prințul moștenitor Frederik al Danemarcei și socialite-ul mexican Genoveva Casanova într-o ieșire nocturnă la Madrid, fără Prințesa Moștenitoare Mary.

Au apărut fotografii cu Prințul moștenitor Frederik al Danemarcei și socialite-ul mexican Genoveva Casanova într-o ieșire nocturnă la Madrid, fără Prințesa Moștenitoare Mary. Prințul și vedeta de reality TV s-au bucurat luna trecută de o noapte în capitala spaniolă, care a inclus o plimbare într-un parc, mersul la o expoziție de artă și o cină cu spectacol flamenco.


Imagini cu Prințul moștenitor Frederik al Danemarcei și Genoveva Casanova

În fotografii, publicate pentru prima dată de revista spaniolă Lecturas săptămâna trecută, Prințul moștenitor și fosta noră a Ducesei de Alba sunt văzuți petrecând ore întregi împreună, plimbându-se prin oraș înainte de a se îndrepta spre clădirea în care locuiește ea, schimbându-și hainele și ieșind din nou în oraș seara.

@moninaalacotperez #margaritaii #princesamarydedinamarca #principefederico #danishroyals #principefederico #princesamarydedinamarca #genovevacasanova #lecturas ♬ Corazon Mentiroso – Karina

Publicarea fotografiilor a provocat o undă de șoc în Spania și Danemarca și a determinat-o pe Genoveva, în vârstă de 47 de ani, să dea o declarație prin care a negat orice fel de relație romantică între ea și viitorul rege. Într-o scrisoare oficială postată pe Instagram, ea a denunțat zvonurile „malițioase' care sugerau că cei doi ar avea o relație romantică. 

„Neg categoric afirmațiile care sugerează o relație romantică între mine și Prințul Frederik. Orice declarație de acest tip nu numai că este lipsită complet de adevăr, dar și denaturează faptele într-un mod rău intenționat. Acest lucru este deja în mâinile avocaților mei, care se vor ocupa de demersurile pertinente pentru a-mi proteja dreptul la onoare, adevăr și intimitate'.


Votează-ți aici favoriții la ELLE Style Awards 2023 și câștigă super premii!

Atât Prințul Frederik, care este văr de gradul patru cu Regele Charles, cât și soția sa cu care este căsătorit de 19 ani, Prințesa Mary, nu au comentat fotografiile. Ei par să își continue activitatea ca de obicei, însoțindu-l pe fiul lor, Prințul Christian, în vârstă de 18 ani, să semneze o declarație solemnă de respectare a Constituției la Consiliul de Stat.


Cei doi au petrecut mai multe ore împreună

Săptămâna trecută, presa spaniolă a relatat că Prințul moștenitor Frederik și vedeta TV, care a făcut anterior o incursiune în actorie, au vizitat o expoziție Pablo Picasso, s-au plimbat prin parcul El Retiro și au ieșit apoi la cină. Lecturas a susținut că atât Prințul Frederik, cât și Casanova au intrat separat în clădirea în care locuiește ea în jurul orei 19.00 și au reapărut în jurul orei 21.00, două ore mai târziu, amândoi schimbându-și hainele în cele de seară. Se pare că au ieșit separat din clădire, dar s-au urcat în aceeași mașină albă.


Revista a susținut că cei doi au urmărit un spectacol de flamenco la un restaurant spaniol, El Corral de la Moreria, care s-a terminat la miezul nopții. Lecturas a susținut că cei doi nu au ieșit din restaurant până la ora 1 dimineața, când au ieșit în stradă și s-au urcat într-o mașină. Într-un „gest de curtoazie', Prințul moștenitor Frederik a deschis ușa mașinii pentru Genoveva.

Editorul publicației Lecturas, Luis Pliego, a afirmat la postul de televiziune spaniol Telecinco , că vizita Prințului Frederik la Madrid a fost „secretă'. De când au apărut fotografiile, cunoscuții au susținut că cei doi sunt buni prieteni care „se întâlnesc de câteva ori pe an'.


Citește și:
Compania lui Robert De Niro, găsită vinovată în procesul intentat de fosta asistentă a actorului

FOTO: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people