Numărătoarea inversă pentru premiera sezonului 4 Asia Express a început. Cursa de pe Drumul Împăraților începe pe Antena 1 cu cinci ediții consecutive, pline de adrenalină pentru concurenți și de suspans pentru telespectatori. Marea premieră a celui mai dur reality-show are loc sâmbătă, pe 18 septembrie, de la 20:00, urmând ca show-ul să fie difuzat și pe 19, 20, 21 și 22 septembrie în prima săptămână. Într-o experiență inedită, cele 9 perechi de vedete ce au acceptat provocarea plină de suspans a competiției se vor întrece în aventura vieții lor, într-un sezon cum nu a mai fost altul!
Connect-R, care a concurat alături de bunul său prieten, Shift, a povestit într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Antena Stars că experiența Asia Express a fost una care l-a făcut să înțelegă mult mai mult cum e viața, mai ales că totul este extrem de diferit atunci când mergi într-o țară străină unde nu te cunoaște nimeni. „Noi trăim într-o bulă. Lumea îți deschide ușa, te întreabă dacă să te bage în față la bancă, acolo ești mâncat', a spus Connect-R.
Cu toate acestea, artistul s-a bucurat de faptul că a participat la competiție. „A fost extraordinar. A fost suferință, dar a fost și bucurie multă, viață multă, dinamică multă. A doua zi voiam să inventăm ceva cu Shift ca să plecăm acasă, să ne rupem un deget ceva că nu făceam față', a mai spus artistul la Antena Stars.
Deși au plecat cu gândul că este imposibil să nu se descurce în Asia Express, Shift și Connect-R și-au schimbat complet părerea odată cu primul pas făcut pe Drumul Împăraților. „O să iau cu mine o poză cu Hagi și asta sigur o să mă ajute la autostop. E imposibil să nu ne înțelegem cu ei. Avem speranță că în unele seri vom găsi chiar și o pensiune sau un hotel la care să stăm. N-avem noi condiție fizică, dar pe psihic stăm foarte bine', spuneau cei doi cu câteva zile înainte de plecare.
Primul autostop, prima misiune și prima noapte de căutat cazare le-au dat însă planurile peste cap. „Nu ne așteptam să fie chiar așa. În momentul ăsta nici măcar nu ne mai amintim de confortul de acasă', spune Shift.
„În prima zi de Asia Express eu am vrut să plec acasă. Cu turcii e imposibil să te înțelegi, nu vorbește unul o boabă de engleză, iar autostopul e un coșmar. Rucsacii pe care îi cărăm au cel puțin 17 kilograme. Eu mi-am aruncat tot din el, o să vedeți și în emisiune. Am decis să ne numim echipa Gambă pentru că la cât am mers pe jos ni s-a dublat dimensiunea picioarelor de când am ajuns aici', a mărturisit Connect-R.
Connect-R și Shift, Mihai și Elwira Petre, Lidia Buble și sora ei, Estera, Patrizia Paglieri și fiul ei, Francy, Cosmin Natanticu și soția lui Eliza, Alexandra Ungureanu alături de mama ei, Cuza și Emy de la Noaptea Târziu, Adriana Trandafir și fiica ei, Maria Speranța și Lorelei și Zarug, două nume celebre în zona digital, sunt cele nouă perechi care participă la noul sezon Asia Express.
Citește și:
Mama Laurei Cosoi vorbește cu curaj despre lupta sa cu cancerul
Foto: PR