Secretarul Culturii din guvernul britanic, dar și Charles Spencer, fratele regretatei Prințese Diana, au solicitat Netflix să adauge un avertisment la serialul The Crown, prin care să fie precizat că acesta este o ficțiune.
Reprezentanții Netflix au refuzat însă acest lucru. „Am prezentat întotdeauna The Crown ca o dramă și avem încrederea că oamenii care se uită înțeleg că este vorba despre o ficțiune care este însă bazată în mare parte pe evenimente istorice. Ca urmare, nu avem niciun plan și nici nu vedem nevoia de a adăuga un avertisment', au declarat reprezentanții Netflix pentru The Guardian.
Zilele trecute, Oliver Dowden, Secretarul Culturii din guvernul britanic, a cerut Netflix să adauge o explicație prin care să devină clar că serialul este o dramă bazată pe vieților unor oameni reali. „Este o operă de ficțiune foarte frumos produsă, la fel ca multe alte producții TV, așa că Netflix ar trebui să explice foarte clar acest lucru, la începutul serialului. Fără acest lucru, mă tem că numeroși oameni care se uită și nu au trăit în acele vremuri vor considera greșit aceste evenimente ca fiind realitate'.
Și fratele Dianei, Charles Spencer, a vorbit despre serial, spunând că ar trebui adăugat un avertisment pentru cei care se uită la show, iar Netflix și producătorii ar trebui să fie „corecți cu consumatorii'. „Cred că ar ajuta enorm The Crown dacă la începutul fiecărui episod ar apărea un avertisment prin care să se spună că acesta nu este adevărul, dar este bazat pe unele evenimente reale', a declarat acesta. „Așa toată lumea ar înțelege că este o dramă de dragul unei drame'.
Paul Burrell, fostul majordom al Prințesei Diana, a acordat însă recent un interviu publicației The Sun în care a precizat că unele dintre evenimentele prezentate în serial, în special cele care îi au ca protagoniști pe Prințesa Diana și Prințul Charles, sunt foarte aproape de adevăr.
„Josh OConnor îl interpretează pe Prințul Charles ca pe o persoană mai degrabă rece, căruia nu îi pasă de nimeni. Și mă tem că exact asta este ceea ce eu am văzut în spatele ușilor închise', a declarat Paul Burrell, fostul majordom al Prințesei Diana. „El a fost căsătorit cu probabil una dintre cele mai frumoase femei din lume. Însă pe el nu l-a interesat femeia de lângă el și acest lucru este evident și în The Crown.'
Paul Burrell a lucrat mai bine de 10 ani alături de Prințesa Diana și a vorbit în numeroase ocazii despre amintirile care îl leagă de Lady Di și a făcut dezvăluiri despre evenimentele private din viața familiei regale. El a mai declarat pentru The Sun că este convins că „problemele din căsătoria Prințului Charles cu Prințesa Diana au devenit mai mari din cauza popularității de care se bucura Lady Di. Vezi o fată necunoscută cum crește ca popularitate în timp ce steaua lui Charles nu, iar ea devine mai importantă decât el. Și asta este de fapt marea problemă'.
„Diana mi-a spus ‘Am crezut că atunci când m-am căsătorit soțul meu va fi alături de mine, îi va păsa de mine, mă va susține, mă va încuraja, dar nu este deloc așa’', a mai precizat Burrell. „Oamenii care se revoltă acum și spun că acest serial este ficțiune trebuie să știe că lucrurile nu stau chiar așa. De fapt, este chiar foarte apropiat de adevăr'.
Interesant este însă faptul că noul sezon al serialului a fost extrem de criticat de familia regală britanică. Potrivit mai multor surse foarte apropiate de familia regală britanică, mai mulți membri ai familiei nu sunt deloc mulțumiți de modul în care sunt prezentate unele evenimente în cel mai recent sezon al serialului The Crown.
Acțiunea din cel de-al patrulea sezon al serialului The Crown, abia lansat pe Netflix, începe undeva la sfârșitul anilor 70, când Regina Elisabeta a II-a, dar și familia, încearcă să găsească o mireasă potrivită pentru Prințul Charles, jucat de actorul Josh OConnor. Noua serie se concentrează pe relația Prințului Charles cu Lady Diana Spencer (Emma Corrin), devenind în cele din urmă Prințesă de Wales.
Biograful regal Penny Junor a declarat pentru The Times of London că Prințul Charles va fi „incredibil de supărat' pentru o scenă în care Lordul Mountbatten (Charles Dance) îi trimite o scrisoare în care susține că familia regală este dezamăgită de relația dintre Charles și Camilla Parker-Bowles (Emerald Fennell).
„Este cel mai crud, injust și oribil portret dintre aproape toate care au existat până acum', a declarat Junor, acuzându-l pe Peter Morgan, creatorul serialului, că „a inventat lucruri pentru a face o dramă costistitoare', iar poziția Lordului Mountbatten față de relația dintre Charles și Camilla „nu este deloc corespunzătoare din punct de vedere istoric'.
Mai multe surse apropiate Prințului Charles au declarat pentru The Mail on Sunday că „Prințul crede că serialul prezintă deloc favorabil lucruri care s-au întâmplat în vremuri dificile de acum 25 sau 30 de ani fără a lua în considerare sentimentelor celor implicați'.
„Nu este corect, în special pentru că foarte multe lucruri din cele care au fost prezentate nu reprezintă adevărul', a declarat o sursă, precizând că Prințul Charles crede că relația lui cu Camilla este prezentată „într-o lumină deloc favorabilă. Este trolling cu un buget de Hollywood'.
Se pare că nici Prințul William nu este deloc fericit cu modul în care serialul prezintă viața familiei sale. Un prieten apropiat al acestuia a declarat că Prințul William „este foarte supărat deoarece părinții lui sunt exploatați și prezentați într-un mod fals, simplistic, doar pentru a face niște bani'.
Serialul prezintă anumite scene despre care multe surse din apropierea familiei regale britanice spun că nu au avut loc niciodată. Este vorba despre abuzurile verbale ale lui Charles în ceea ce o privește pe Prințesa Diana și faptul că, la repetiția de dinaintea nunții, Diana l-a confruntat pe Charles cu privire la relația lui cu Camilla.
Citește și:
Filme și seriale pe care merită să le urmărești în această perioadă
Foto: PR, Arhiva Revistei ELLE