Confesiunile cutremuratoare ale Printilor William si Harry despre moartea mamei lor, Printesa Diana

Intr-un documentar realizat de BBC, Printul Harry si Printul William rememoreaza cu multa emotie socul si tragicele momente care au urmat dupa moartea mamei lor, Printesa Diana. Documentarul, intitulat „Diana, 7 days”, va fi difuzat duminica.

Valul public de durere care a urmat dupa disparitia tragica a Printesei Diana a fost fara precedent, zguduind natiunea britanica si monarhia. Pentru fiii ei, William si Harry, aflati la inceputul adolescentei in acel moment, vestea mortii Dianei a fost o experienta coplesitoare si inspaimantoare, dupa cum marturisesc cei doi in documentarul realizat de BBC.

Vorbind public pentru prima data despre asta (si, din ce marturisesc cei doi, si ultima), William si Harry, care aveau la acel moment 15, si respectiv 12 ani, au recunoscut ca s-au luptat din rasputeri pentru a face fata reactiei publice si „ciudatei dorinte a natiunii' de a-si exprima emotiile public.

Desi cei doi au refuzat sa discute in detaliu momentul in care li s-a dat teribila veste, spunand ca este unul prea personal, Harry a marturisit ca tatal lor a fost cel care a venit sa le spuna: „Unul dintre cele mai dificile lucruri pe care trebuie sa le faca un parinte pe lumea asta este sa le spuna copiilor sai ca celalalt parinte a murit. Cum poti sa faci fata unui astfel de moment? Habar n-am! Dar a fost acolo pentru noi, era singurul parinte care ne mai ramasese. Si s-a straduit sa ne protejeze si sa se asigure ca suntem in siguranta. Si el a trecut prin acelasi proces dureros'.

Tot Harry a fost cel care a rememorat sentimentele care l-au incercat in acel moment: „Nu-mi venea sa cred! Am refuzat sa accept! N-a fost un val de durere care sa ma loveasca brusc, pentru ca nu cred ca cineva de varsta mea si in pozitia mea intelege exact conceptual disparitiei.' La randul sau, William a marturisit: „Ma simteam golit de reactii. Dezorientat, ametit, foarte, foarte confuz. Si ma tot intrebam: «De ce eu? Cu ce-am gresit? De ce ni se intampla asta?!»'.

Atat William, cat si Harry au fost foarte generosi si deschisi cand a venit vorba de bunica lor, care a fost extrem de criticata in acele momente, pentru ca nu a facut o declaratie publica in legatura cu moartea Dianei. Dupa cum marturisesc cei doi, pentru ei prezenta bunicii lor in Scotia a fost de nepretuit. „In acele momente, bunica mea dorea sa-si protejeze nepotii, dar si pe tatal nostru. Indeparta deliberat ziarele, asa ca nu era nimic in casa din care sa aflam ce se intampla', isi aminteste William.

„Iar pe atunci, evident, nu existau smartphone-uri, asa ca nu prea aveai de unde sa te informezi, in absenta ziarelor si a televiziunii. Si ca sa fiu sincer, asa am avut intimitatea necesara pentru a ne plange mama si spatiul necesar pentru a lua distanta de toata lumea. Habar n-aveam in acel moment ca reactia publica la moartea ei a fost de asemenea dimensiuni. Pentru bunica noastra a fost o decizie grea. A trebuit sa-si asume fie rolul de bunica a lui William si Harry, fie pe cel de regina.' Harry adauga: „S-a pus problema daca sa ne lase sa plangem departe de ochii publicului, dar in acelasi timp s-au intrebat si care este momentul potrivit sa ne punem palariile de printi si sa ne indeplinim datoria, sa ne jelim nu doar mama, ci si pe Printesa de Wales… si sa facem asta in atentia publicului.'

Cei doi au rememorat si vacanta de la Balmoral, alaturi de bunica lor. Se pare ca, cu putin timp inainte de a muri, Diana a sunat la castel pentru a vorbi cu fiii ei. „Imi amintesc ca a sunat mama si ca am tratat acel apel ca de obicei – «E un parinte care-si suna copiii», si cred ca si eu, si Harry am vorbit cu ea si i-am spus ca ne e dor de ea, si ca am dori sa se intoarca mai repede si chestii din astea'. Harry adauga: „Cred ca pentru noi era ora ceaiului. Iar eu eram un copil obisnuit, care alerga prin casa, jucandu-ma cu fratele meu si cu verii mei si caruia i se spune: «Mami e la telefon», iar eu am avut o reactie de genul: «Da, bine, dar eu am chef sa ma joc!» Daca as fi stiut ca era ultima oara cand vorbeam cu ea, conversatia noastra s-ar fi indreptat intr-o cu totul alta directie. Si va trebui sa traiesc cu asta pentru tot restul vietii mele, stiind ca eram un baiat de 12 ani care a vrut sa scape de o discutie telefonica, ca sa se joace, in loc sa vorbeasca cu mama lui.'