Colegii din serialul Glee ai actriței Naya Rivera, reuniți la lacul unde aceasta s-a înecat

Corpul actriței Naya Rivera a fost recuperat luni dimineață din Lacul Piru, unde aceasta dispăruse pe 8 iulie.

Colegii din serialul Glee ai actriței Naya Rivera, reuniți la lacul unde aceasta s-a înecat

Actrița Naya Rivera a fost dată dispărută de autoritățile din Ventura, California, după ce fiul ei a fost găsit singur într-o barcă ce plutea pe Lacul Piru. Șeriful din Ventura County a declarat că actrița în vârstă de 33 de ani, devenită celebră după rolul din serialul Glee, a închiriat o barcă pentru ea și fiul ei pentru o plimbare pe Lacul Piru. Autoritățile precizează că actrița a închiriat barca pe 8 iulie în jurul orei 13, iar trei ore mai târziu, fiul ei, Josey, în vârstă de 4 ani, a fost găsit singur în barcă.

Autoritățile au început imediat căutările după ce dispariția actriței Naya Rivera a fost sesizată de persoana care l-a găsit singur pe Josey în barcă și au fost folosite toate mijlocele disponibile, precum elicoptere, drone și echipe de scafandri.

Mulți dintre actorii alături de care Naya Rivera a jucat în serialul Glee au fost prezenți luni la Lacul Piru, alăturându-se familiei actriței. De altfel, luni, 13 iulie s-au împlinit 7 ani de când un alt actor care a jucat în serialul Glee, Cory Monteith, a fost găsit mort la vârsta de 31 de ani în camera sa de hotel după ce a decedat în urma unei supradoze de heroină și alcool.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Así Soy Tv (@asisoytv) on

Reprezentanții de la oficiul șerifului din Ventura County au susținut ieri o conferință de presă, la scurt timp după ce a fost anunțat faptul că din apele Lacului Piru a fost recuperat corpul unei persoane.

Potrivit autorităților, ultimele momente din viața actriței Naya Rivera au fost dedicate salvării persoanei pe care o iubea cel mai mult, fiul ei, Josey.

În cadrul conferinței de presă, șeriful Bill Ayub din Ventura County a dezvăluit ce le-a declarat Josey despre tragicul accident. „Știm, după ce am discutat cu fiul ei, că el și Naya au înotat împreună în lac, la un moment dat în călătoria lor. În acele momente, fiul ei a descris cum a fost ajutat să urce în barcă de către Naya, care l-a împins din spate în barcă”. El le-a spus investigatorilor că „s-a uitat apoi în spate și a văzut-o pe mama lui cum a dispărut în apele lacului”.

Ayub a mai declarat că există numeroși curenți în lac care apar „în special după-amiaza” și că autoritățile cred că actrița a dispărut după orele prânzului. „Ideea este că e este foarte posibil ca barca să fi fost purtată de curenți, nefiind ancorată, iar Naya a avut suficientă putere să își urce fiul în barcă, dar nu și pentru a se mai salva pe ea”.

Purtătorul de cuvânt de la oficiul șerifului din Ventura County a confirmat pentru publicația People, că „familia actriței a venit la Lacul Piru unde aceasta a dispărut. Mama și fratele actriței Naya Rivera au venit la lac în fiecare zi de când a fost anunțată dispariția acesteia. Au fost mereu în contact cu oficiul șerifului și s-au implicat în căutări. Sâmbătă dimineața au mers cu barca serifului pentru a participa la căutări”.

Anastasia Williams, producător ABC, a postat în weekend o fotografie pe Twitter în care apar o femeie și un bărbat pe pontonul lacului. „Șeriful din Ventura a spus presei că acest bărbat și această femeie sunt fratele și mama actriței. Mama ei stă în genunchi cu brațele ridicate către apă”, a scris Williams pe Twitter.



Și fostul soț al actriței, Ryan Dorsey, și tatăl ei au fost prezenți în weekend la Lacul Piru. Imaginile cu cei doi sunt extrem de emoționante, în timp ce Ryan Dorsey a fost fotografiat plângând, tatăl actriței a înotat în lacul unde a dispărut fiica sa.

Citește și:
Actrița Kelly Preston a murit de cancer la sân la 57 de ani

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people