Cleopatra Stratan și Edward Sanda vorbesc despre primul lor copil. Ce a declarat artistul

Cleopatra Stratan și Edward Sanda formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri de vedete din showbiz-ul autohton.

Edward Sanda și Cleopatra Stratan s-au căsătorit în vara anului 2021 și formează unul dintre cuplurile apreciate de vedete din showbiz-ul autohton.


Cei doi au o relație foarte apropiată cu fanii care îi urmăresc pe rețelele de socializare și le răspund cu multă sinceritate la întrebări, chiar dacă unele dintre acestea sunt destul de invazive.

Edward Sanda a organizat recent o sesiune de întrebări și răspunsuri pe contul lui de Instagram și, bineînțeles, a fost întrebat și dacă se gândește să își întemeieze o familie împreună cu soția lui. Răspunsul lui a fost afirmativ, mai mult chiar acesta a surprins pe toată lumea atunci când a dezvăluit că și-ar dori o fetiță.


Tot cu aceeași ocazie, fanii au fost curioși dacă Cleopatra Stratan și-a schimbat numele de familie după ce s-a căsătorit, deși cei doi mai vorbiseră și anterior despre acest aspect al căsătoriei lor.

„Am decis amândoi că e mai bine să îl păstreze pe al ei pentru că este artistă și așa o știe toată lumea! Oricum nu e important aspectul ăsta pentru noi!', a declarat Edward Sanda.

Deși fanii celor doi s-au arătat extrem de încântați de povestea lor de dragoste, Cleopatra Stratan a fost intens criticată pentru decizia sa de a se căsători la numai 18 ani. Tocmai de aceea, cântăreața a ținut să le transmită un mesaj celor care i-au spus că s-a grăbit și că ar fi trebuit să mai aștepte pentru a face pasul cel mare.


„Cică suntem ‘cel mai grăbit cuplu. Poate așa se vede din exterior, dar, de fapt, povestea noastră are rădăcini mult mai adânci și bine închegate!', a scris Cleopatra Stratan pe contul său de Instagram.

Și Edward Sanda a vorbit în trecut despre nunta lor, subliniind faptul că a fost alegerea lor să nu țină cont de tradiții.

„Da! Se poate și fără nași! Da! Se poate și în adidași în loc de pantofi! Da! Se poate să fie și mai simplu! Da! Se poate să fie așa cum vrei tu și nu cum vor alții! Renunțați vă rog la preconcepții învechite care nu mai fac parte din secolul ăsta! Se poate să iubești, să te căsătorești și să trăiești fericit și dacă nu faci 1000000 de tradiții și obiceiuri că „așa se face'! E alegerea noastră să nu ținem cont de ceea ce au ținut alții', a fost mesajul transmis de Edward Sanda pe Instagram.


Citește și:
Ana Baniciu dezvăluie când se va căsători cu Edy Kovacs

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people