Cleopatra Stratan, dezvăluiri despre afecțiunea cu care se confruntă din copilărie: „Pentru tot restul vieții”

Cleopatra Stratan a dezvăluit cu ce afecțiune se confruntă încă de la o vârstă fragedă.

Cleopatra Stratan, dezvăluiri despre afecțiunea cu care se confruntă din copilărie: "Pentru tot restul vieții"

Cleopatra Stratan este una dintre cele mai cunoscute artiste din showbiz-ul autohton, fiind pe scenă încă de la vârste fragede. Tânăra a evoluat enorm în cariera sa artistică, iar acum se bucură de succes. Dincolo de talentul incontestabil, cântăreața a cucerit publicul și cu frumusețea ei, fiind și foarte deschisă în ceea ce privește relația cu fanii.

Cleopatra Stratan poartă ochelari de la vârsta de 2 ani

Recent, Cleopatra Stratan a dezvăluit pe rețelele de socializare cu ce probleme de sănătate se confruntă. De la vârsta de 2 ani, artista poartă ochelari de vedere și a făcut publică afecțiunea oftalmologică de care suferă încă din copilărie. Fiica lui Pavel Stratan a fost întrebată pe Instagram detalii despre problemele de vedere și a dezvăluit că acestea vor exista tot restul vieții sale.

„Nu am vorbit niciodată public despre problema mea oftalmologică, dar nici nu mi-e rușine să o fac. Nu am miopie, am astigmatism hipermetropic, dioptriile foarte mari și port ochelari de la 2 ani. M-am interesat și de operație, însă peste tot mi s-a spus că șansele de vindecare, la ceea ce am, nu sunt de 100% (doar îmi scade dioptria sau recidivează în timp). Am încercat și lentile de contact, văd mai prost cu ele, din cauza dioptriilor mari (e mult de explicat medical de ce). În concluzie, prefer să port ochelari pentru tot restul vieții, îi ador și fac parte din mine!”, a povestit solista, pe pagina ei de Instagram. 

sursa: Instagram

Cleopatra Stratan și Edward Sanda formează un cuplu din februarie 2020. Au fost inițial foarte buni prieteni și s-au întâlnit cu mai multe ocazii la studioul unde înregistrau piese, iar ulterior relația lor a evoluat. S-au căsătorit religios în cadrul unei ceremonii restrânse care a avut loc pe 22 august 2021, în Chișinău, la câteva zile după ce au făcut cununia civilă, mai exact pe 14 august 2021.

Artista și partenerul ei au scos o piesă inspirată de Asia Express

După experiența „America Express”, Edward Sanda și Cleopatra Stratan continuă călătoria muzicală și colaborează din nou pentru un single fresh, „Cu pistolul la tâmplă”, o piesă ce transmite prin muzică și versurile profunde o poveste încărcată emoțional, în care frica își spune cuvântul.

Cu muzica și versurile compuse de către Edward Sanda, „Cu pistolul la tâmplă” reprezintă realitatea cruntă pe care oamenii o trăiesc acolo unde sărăcia este mai puternică decât natura umană, iar dorința de a avea mai mult primează.

„Am lansat cea mai grea piesă din punct de vedere emoțional în urma experienței din ‘America Express România’! Este despre noi și echipa noastră cu care am trăit clipe terifiante în Columbia. Cu toate astea, am reușit să transformăm amintirea acestor momente în artă! Mulțumim tuturor celor care ne sunt alături!”, spune Cleopatra Stratan.

„Am făcut piesa asta după experiența pe care am trăit-o în Columbia, pentru că am fost părtași la un jaf armat. Ne-au atacat trei motocicliști cu pistoalele în Columbia, au atacat duba în care noi eram și practic am considerat că în urma acestei experiențe, fiind artist, prin muzică mă exprim cel mai ușor, iar acele 30 de secunde le-am transformat într-o piesă. Cred că cea mai mare declarație e în single și oamenii o să înțeleagă ce am simțit în acea seară când o să o asculte”, a spus Edward Sanda.

Citește și:
Carmen Grebenișan a anunțat oficial despărțirea de soțul ei, Alex Militaru. Ce precizări a făcut creatoarea de conținut: „Nu e o decizie impulsivă'

foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people