Cine sunt concurenții sezonului 20 Te cunosc de undeva! și când începe emisiunea. Anunțul OFICIAL făcut de Antena 1

8 echipe de artişti au spus "Da" spectaculosului show al transformărilor în cel de-al 20-lea sezon Te cunosc de undeva!.

8 echipe de artişti au spus „Da' spectaculosului show al transformărilor în cel de-al 20-lea sezon Te cunosc de undeva!, show ce va avea premiera pe 17 februarie, de la 20.00, la Antena 1.


Ilona şi Ristei, Emi şi Cuza, Connect-R şi SHIFT, Jo şi Liviu, Eliza şi Zarug, Barbara şi Bella, Alexia şi Dima şi Paula şi Romică sunt cei pe care ruleta personajelor îi va trece prin tot felul de emoţii de-a lungul unui sezon cu energie la puterea #20.

„Pornim în sezonul 20 cu gânduri de pace, însă este liniştea dinaintea furtunii, pentru că vrem să câştigăm! Dacă sezonul trecut am luat locul 3, sezonul acesta ţintim cel puţin locul doi!', dezvăluie Connect-R, care mai spune că cel mai teamă, în acest sezon, îi este de colegi: „Sunt foarte buni toţi! Se anunţă un sezon foarte greu pentru noi, dar foarte bun pentru telespectatori!'. Partenerul lui de transformări, SHIFT, e hotărât însă să nu uite nici de distracţie: „Sunt mai relaxat acum, mă simt bine şi îmi doresc sincer să mă distrez mult mai tare! Data trecută am luat lucrurile prea în serios, am început să mă distrez abia spre finalul sezonului!'.


Cu gândul la marele premiu au venit în cel de-al 20-lea sezon Te cunosc de undeva! şi Ilona şi Ristei. „Vrem să nimicim toate echipele din sezonul ăsta!', dezvăluie amuzat Florin Ristei, care spune că trofeul sezonului 20 este unul pe care oricine şi l-ar dori în palmares. „Câştigăm sezonul ăsta, iar dacă nu câştigăm, ne vom faulta colegii. Mi-am propus să le facem concurenţă neloială', glumeşte matinalul SuperNeatza. La fel ca în echipa Connect-R & SHIFT şi aici există o „jumătate' mai prietenoasă: „Eu vin cu gânduri paşnice, sunt într-o perioadă a mea zen, foarte relaxată, în care vreau să mă simt bine şi să fiu prietenoasă cu toţi colegii mei!'.


Cu mult calm ies la joc şi Alexia şi Dima, matinalii de la Antena Stars în sezonul 20 Te cunosc de undeva!: „Ne place să ne facem treaba cât mai bine, suntem perfecţionişti, iar treaba asta ne cam încurcă puţin. Ne-am propus să fim calmi, nu ştim cât de mult o să reuşim, important este ca cei de acasă să primească energia noastră bună, energie la 2.20, aşa cum este sezonul acesta Te cunosc de undeva! Experienţa acestui show este cea mai tare pe care am trăit-o până acum, sunt pregătită pentru un nou sezon şi, mai ales, sunt pregătită pentru noile provocări pe care ni le-a pregătit ruleta!', dezvăluie Alexia Ţalavutis, în vreme ce Dima Trofim completează: „Ne place să ne facem treaba cât mai bine, aşa că sezonul ăsta vrem să fim calmi. Cred că cei de acasă ştiu că suntem foarte muncitori, iar de ce ne e cel mai frică, am învăţat să nu mai spunem, pentru că ruleta aude tot!'.


Surprizele se ţin lanţ în sezonul 20 Te cunosc de undeva!, astfel că telespectatorii vor putea descoperi şi o echipă total neaşteptată, formată din Eliza Natanticu şi Zarug: „Cu siguranţă cei de acasă nu se aşteptau la un asemenea duet, cum şi noi doi am avut plăcuta surpriză să descoperim o chimie fantastică între noi! Mă simt ca şi cum îl cunosc de 100 de ani, iar asta îmi dă exact starea de relaxare de care am nevoie. Zarug e partenerul perfect, mă face să râd mereu, e un super coleg, nu puteam să am alături pe cineva mai bun! Sigur o să câştigăm experienţă împreună şi o să ne bucurăm enorm de fiecare moment', dezvăluie Eliza, în vreme ce Zarug spune: „Îmi era viaţa mult prea uşoară şi m-am gândit să mi-o complic cu o harpie! ( n.r. râde). Doar că, ce să vezi, s-a dovedit că este cea mai simpatică şi mai drăgută colegă ever! Îmi place la nebunie echipa noastră!', completând: „Rămâne, în cazul meu, ce mai mare temere legată de coregrafie, însă vreau să mă distrez! Sezonul ăsta este 100% pentru distracţie şi involuntar ne-am propus să mai distrugem şi nişte limitări personale şi psihologice, căci, ce să vezi, de coregrafie n-am scăpat!'.


„Am primit cu mare bucurie propunerea de a participa și sunt, în același timp, și cu sufletul plin de emoții pentru că lista de concurenţi este una ‘grea, încărcată de artişti excepţionali, la care mereu m-am uitat cu admiraţie şi respect pentru carierele lor. Sunt in acelaşi timp şi super încântată că fac echipă cu Romică, este un artist extrem de generos, talentat și dedicat meseriei lui și sper ca împreună să facem un cuplu puternic și să fim niște adversari redutabili!', mărturiseşte Paula Chirilă, în vreme ce Romică Ţociu spune: „Având-o pe Paula alături, consider că o să fim o surpriză sezonul acesta. Am jucat împreună destul de mult în ultima vreme, avem şi câteva emisiuni la activ, practic avem câteva , cum se spune, ne cunoaştem destul de bine, artistic vorbind, iar ăsta este un avantaj. Avem chimie şi asta este, la fel, foarte important. Sezonul ăsta, nu ştiu dacă îl câştigăm, dar ştiu sigur că îi încurcăm!'.


Cu multă încredere în forţele proprii pornesc la drum şi Barbara şi Bella: „Ne dorim să facem echipă bună şi să câştigăm şi ca echipă, căci separat avem câte un sezon câştigat fiecare. Vrem să ne iasă bine toate personajele, pentru că ne străduim foarte mult, însă cel mai teamă ne este de personajele din folclorul românesc. Asta pentru că nu stăpânim foarte bine limba română, iar o astfel de interpretare clar te pune în mare dificultate! E un sezon foarte bun, cu o super competiţie în rândul nostru, a concurenţilor, de care ne dorim să se bucure cei de acasă!', spune Bella, în vreme ce Barbara completează: „Sunt foarte fericită şi emoţionată să revin la Te cunosc de undeva!, mai ales că acum fac echipă cu Bella, o artistă pe care o admir foarte mult! Avem chimie, am avut de la început, Bella e un super partener de joc, îmi dă siguranţa şi relaxarea de care am nevoie. Tot castul este unul super, avem colegi super talentaţi, iar asta e o mare provocare!'.


„Muncă, muncă, muncă… asta ştim că înseamnă Te cunosc de undeva!, însă cum niciunul dintre noi nu fuge de muncă, am spus da fără să stăm pe gânduri propunerii de a face echipă în sezonul 20! Cu Liviu parcă mă ştiu de-o viaţă, dacă nu era el, nu m-aş fi băgat niciodată în nebunia frumoasă de la Te cunosc de undeva!. E genul de om care ştie să mă pună în valoare, să mă ridice şi să îmi dea încredere în mine, fără ca măcar să îl rog! Ne place atât de mult ceea ce facem şi că facem lucrul ăsta împreună, încât nici nu mai contează competiţia în sine! Noi ne simţim bine şi asta se vede!', dezvăluie Jo, care mai spune: „E un sezon foarte greu, cu concurenţi foarte talentaţi, ne-am făcut deja prieteni foarte buni, aşa că se anunţă o luptă crâncenă. Şi, ce e sigur, e că nu ne dăm bătuţi deloc!', dezvăluie Jo. La rândul lui, Liviu completează râzând: „Trofeul sezonului 20 a fost aruncat în luptă şi noi ne-am aruncat după el! Cu Jo fac super echipă, am mai spus, e sora pe care nu o am în realitate! Pentru noi, Te cunosc de undeva! înseamnă înainte de toate, prieteni, înseamnă familie şi unde te simţi mai bine decât alături de prieteni şi familie?! O spun şi am mai spus-o, show-ul ăsta este genul de experienţă care te completează ca artist. Abia aşteptăm premiera sezonului 20!'.


„Şanse foarte mari să câştige sezonul 20 ar fi avut Wrs şi Emilian, dar se pare că nu sunt aici', mărturiseşte râzând Emi, care mai spune: „Statistic vorbind, noi suntem singura ehipă cu o gală câştigată la dublu, de-a lungul sezoanelor! Nu pot spune cine o să câştige, pentru că sunt foarte mulţi foarte buni, dar dacă e nevoie să se sacrifice cineva să câştige, ne putem oferi noi!', mai spune artistul de la Noaptea Târziu, în vreme ce coechipierul său, Cuza, completează: „Sezonul 20 e unul wow! Avem super colegi, e o super competiţie în rândul nostru, mai ales că majoritatea suntem firi foarte competitive! Nouă ne plac provocările, aşa că abia aşteptăm să vedem ce ne-a pus deoparte ruleta în acest sezon!'.


Show-ul transformărilor totale şi totodată unul dintre cele mai longevive talent show-uri din România, Te cunosc de undeva!, revine la Antena 1 cu cel de-al 20-lea sezon, din 17 februarie, în fiecare sâmbătă, de la 20.00. Transforming show-ul le pregăteşte telespectatorilor un sezon cu energie la puterea 20 şi foarte multe surprize.

Citește și:
Laura Cosoi, mesaj emoționant în ziua în care și-ar fi sărbătorit mama. Ce a găsit în casa ei: „Era printre momentele ei preferate'

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people