Cine este WRS, artistul care va reprezenta România la Eurovision 2022

WRS este artistul care va reprezenta România în cadrul Eurovision 2022, concurs care va avea loc în luna mai la Torino.

Sâmbătă, pe 5 martie 2022, a avut loc finala națională a concursului Eurovision. Artistul care va reprezenta România cu piesa „Llamame' în cadrul finalei internaționale care se va desfășura în luna mai, la Torino, este WRS, reușind să obțină cele mai multe puncte de la juriu. 


Andrei Ursu, sau WRS, așa cum este cunoscut publicului larg, este prezent de multă vreme în această industrie. Într-un interviu pe care WRS ni l-a acordat acum ceva timp, artistul ne-a vorbit despre parcursul său. 

„Am fost dansator mulți ani. Așa am luat contactul cu scena, colaborând cu cântăreți mari de la noi, însă și cu emisiuni celebre. M-a fascinat industria entertainment-ului și m-a făcut să îmi doresc mai mult de la mine ca artist.

Cu muzica am cochetat încă din copilărie, am cântat în corul școlii, însă în adolescență, când mi s-a schimbat vocea, mi-am pierdut încrederea și dintr-o dată, îmi era rușine să cânt. Până când am fost în baletul din cadrul emisiunii Vocea României și m-au auzit cântând cei din backing vocals. M-au încurajat să fac ceva în legătură cu asta, astfel că imediat cum s-a terminat sezonul acela, m-am dus la canto. Se pare că aveam doar un blocaj psihologic, pentru că vocea mea era destul de bine antrenată. Apoi am învățat să mă las inspirat de dans în songwriting. Dansul este instrumentul meu principal.'


Deși WRS și-a început cariera ca dansator în cadrul unor emisiuni de talente precum Românii au talent și Vocea României, a intrat în contact cu dansul încă de la o vârstă fragedă, de la 12 ani. A colaborat și cu o serie de artiste cunoscute din România, precum Antonia și Andreea Bănică. WRS a fost și într-o trupă pe nume Shot, fiind de altfel și primul său proiect muzical din care a făcut parte.

„Numele meu este Andrei Ursu, cel de scenă WRS, sunt un artist din Buzău, născut în 1993. Fac multă muzică și scriu și pentru alții. Îmi place să petrec. Îmi place să dansez, am început la „Românii au talent' și „Vocea României', așa mi-am început eu cariera. Părinții mei sunt ambii dansatori și am început să dansez de foarte mult, de copil, de la vreo 12 ani am început. Am dansat cu alți artiști înainte să ajung la Pro TV, am dansat cu Antonia, cu Corina Bud, Andreea Bănică, Ruby. Am învățat foarte multe lucrând pentru alți artiști', a declarat WRS pentru Click!.


Citește și:
Smiley, declarație surprinzătoare despre încetarea colaborării cu Marius Moga: „Ambițioși amândoi, egoiști amândoi și foarte orgolioși!’

Foto: Instagram WRS Andrei

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people