Theodor Andrei este reprezentantul României la Eurovision 2023.
Theodor Andrei este cel care a câștigat Selecția Națională Eurovision 2023. Tânărul în vârstă de 18 ani va reprezenta România la Eurovision 2023 la Liverpool, acolo unde se va desfășura concursul anul acesta în luna mai.
Etapa finală din România a avut loc sâmbătă, 11 februarie. Piesa pe care a interpretat-o Theodor Andrei, care se numește „D.G.T. (Off and on)”, și care e jumătate în limba română și jumătate în limba engleză, a obținut cele mai multe voturi de la public, mai exact 5.230 de voturi.
Theodor Andrei are experiență în ceea ce privește concursurile muzicale. Tânărul este actor și compozitor, iar în trecut a mai participat la Vocea României Junior și la X Factor.
Theodor Andrei a fost semifinalist în primul sezon Vocea României Junior, în anul 2017. A fost concurent și la X Factor, în 2020, până în etapa de bootcamp.
Conform tvr.ro, Theodor Andrei a câștigat peste 200 de premii în festivaluri naționale și internaționale de muzică, cu peste 100 de melodii compuse. În anul 2022, a primit Premiul Myosotis pentru cea mai bună creație a unui cantautor, pentru piesa „Artist” (muzica și versuri Theodor Andrei) de pe albumul „FRAGIL”. Deține Marele Trofeu al Festivalului „Mihaela Runceanu” 2022 și Marele Trofeu al Festivalului „Alexandria Pop Fest” 2022.
De asemenea, Theodor Andrei se poate mândri cu reușite și în lumea actoriei. Tânărul a jucat în primul spectacol de revistă pus în scenă de tinerii din România – revista Nepoții lui Tănase, la Teatrul de Revistă Constantin Tănase din București (decembrie 2018 – iunie 2019) și în piesa de teatru „Brainstorm”, în regia lui Petru Georoiu, care a avut premiera în 2021 la Teatrul de Animație „Țăndărică” din București, potrivit descrierii regăsite pe canalul lui de YouTube.
Foto: Instagram Theodor Andrei