Cine este persoana dată afară de Gigi Hadid după ce a întrerupt prezentarea de modă Chanel

Prezentarea de modă Chanel a fost întreruptă de o persoană care s-a urcat pe podium, aceasta fiind în scurt timp dată afară de Gigi Hadid.


Prezentarea de modă Chanel se numără printre cele mai importante momente din cadrul Săptămânii Modei de la Paris, iar sezonul acesta a fost prezentată prima colecție realizată de Virginie Viard în funcția de director artistic, după moartea lui Kard Lagerfeld. Show-ul a fost însă întrerupt de o comediantă pe nume Marie Benoliel.


Aceasta a urcat pe podium și a defilat alături de modele, însă în scurt timp ea a fost duse în culise de Gigi Hadid, gestul modelului fiind foarte apreciat.

Cine este Marie Benoliel?

Marie Benoliel este o comediantă cunoscută sub numele de Marie SInfiltre. Aceasta are și un canal de Youtube, unde postează diferite clipuri video amuzante. Nu este prima dată când Marie are o astfel de apariție, însă acum ea a declarat pentru Forbes că nu a vrut să strice prezentarea, ci să aducă un omagiu faimoase case de modă. „Întotdeauna am visat să devin o muză Chanel. Chanel este etern, omagiul meu a fost dorința de a lua parte la această eternitate pentru câteva minute.' Ea a purtat un costum vintage Chanel pentru acest moment în încercarea de a se integra în show.


Marie SInfiltre nu a fost bine primită în culisele show-ului și a declarat că atitudinea lu Gigi i s-a părut exagerată. „Gigi era destul de nervoasă și a reacționat destul de agresiv față de mine. Evident, ea nu mi-a înțeles abordarea comică și, la un moment dat, chiar am crezut că mă va lua de păr și va țipa, de parcă am fi fost niște fete la școală. Gigi este evident superbă și un fashion icon. Îi înțeleg reacția și o voi iubi în continuare în ciuda acestei reacții', a declarat Marie.

Ea a dezvăluit că nici restul persoanelor nu au avut o atitudine mai bună, însă este obișnuită cu astfel de reacții. „Să zicem că modul în care s-a întâmplat nu a fost cel mai bun, însă am avut parte și de lucruri mai rele', a spus Marie, ea stricând și discursuri politice în trecut. „Când am urcat pe scena lui Marine Le Pen în timpul campaniei prezidențiale nu s-a încheiat deloc bine.'

Marie Benoliel este cunoscută așadar pentru acest comportament, ea având și un show de comedie în Paris, însă nimeni nu pare să fi apreciat momentul ei din show-ul Chanel.


Citește și:
Teddy Quinlivan, primul model transgender angajat de Chanel

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din video